Campanie de prevenire și combatere a consumului de substanțe interzise, în rândul tinerilor

La data de 27 noiembrie a.c., în cadrul Campaniei județene „How To Survive High School”, inițiată de polițiștii Biroului Siguranța Școlară din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj, în parteneriat cu Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Sălaj, Consiliul Județean al Elevilor Sălaj, Crucea Roșie și Organizatia Neguvernamentala „Teen Challenge” filiala Cluj, a fost desfășurată o activitate preventiv-informativă, la care au participat peste 100 de elevi ai ciclului liceal.

În cadrul activității, care a avut ca scop prevenirea consumului de substanțe interzise, elevii au fost informați cu privire la repercusiunile generate de consumul unor astfel de substanțe, prin intermediul poveștilor de viață a unor tineri care se luptă zilnic cu această adicție.

În zilele noastre, consumul de substanțe interzise acaparează tot mai mulți tineri, provocând consecințe grave asupra vieții acestora și punând în pericol sănătatea fizică și psihică, integrarea în societate și dezvoltarea tinerilor.

Pentru a preveni consumul, efectele nocive și repercusiunile pe care le pot produce drogurile, polițiștii le reamintesc tuturor tinerilor:

Consumul de droguri poate avea un impact asupra vieţii tale în nenumărate feluri la care nu te aştepţi:

Relaţiile cu prietenii şi familia – prietenii şi familia vor sta în calea consumului de droguri şi relaţia cu ei se va deteriora;

Siguranţa – în momentul în care eşti sub efectul drogurilor sau în momentul procurării dozei eşti pus în situaţii în care siguranţa îţi este ameninţată şi esti predispus să ţi se întâmple lucruri foarte rele;

Presiunea financiară – cheltuieşti din ce în ce mai mulţi bani pentru a procura droguri şi nu mai faci faţă cheltuielilor zilnice. Te-ai gandit câţi bani ai putea economisi dacă nu ai consuma?;

Dependenţa – vei simţi că nu poţi funcţiona fără droguri şi vei folosi timp şi energie să faci rost de ele;

Violenţa – vei face lucruri pe care în mod normal nu le-ai fi făcut altfel. Poţi deveni violent sau poţi deveni o victimă a violenţei;

Depresia – poţi intra într-o stare de depresie după consum ca efect direct al consumului sau din cauza lucrurilor pe care le-ai experimentat în timpul consumului;

Accidente – când te afli sub influenţa drogurilor poţi face lucruri care te pot răni sau îţi pot provoca accidente.

Fii puternic! Astfel vei fi valorizat şi, mai mult, alţii ar putea să-ţi calce pe urme! Câteodată presiunea de a începe sau de a nu începe să consumi droguri începe din tine şi este greu să te simţi diferit de ceilalţi. Întodeauna când ai de făcut astfel de alegeri gândeşte-te la ceea ce este cel mai bine pentru tine.

Sfaturi utile pentru a vă ajuta prietenii care consumă droguri:

– Ascutaţi ce au să vă spună!

– Fiţi îngrijoraţi pentru ei şi suportivi!

– Asiguraţi-i că ţineţi la ei că vă pasă de ei!

– Încurajaţi-i să ceară ajutor de specialitate!

– Amintiţi-le mereu de lucrurile bune din viaţa lor!

VIAȚA ESTE UN DAR NEPREȚUIT, AVEȚI GRIJĂ DE EA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *