Cât costă un film la Cinema Scala, proaspăt reabilitat de administrația Ionel Ciunt

Joi, consilierii locali sunt invitați să voteze prețurile biletelor la film și la Planetariu.

Potrivit proiectului de hotărâre și anexei acestuia, vom putea vedea un film în format 2D la Scala cu 25 de lei, iar accesul la un film în format 3D va costa 30 de lei. Un bilet la Planetariu va costa 10 lei.

Elevii, studenții, preșcolarii și pensionarii vor beneficia de reducere, după cum urmează: tariful de acces la un film în format 2D va fi de 6 lei, la un film în format 3D biletul va costa 7,5 lei, iar accesul la Planetariu va costa 5 lei.

Cinematograful Scala din Municipiul Zalău va colabora cu Centrul Naţional al Cinematografiei si Uniunea Cineaştilor din România în vederea promovării filmografiei culturale şi educative româneşti şi universale.

Cinema Scala a stat mai bine de 10 ani în paragină, însă Ionel Ciunt a promis că dacă ajunge primar al Zalăului va reabilita cinematograful. Lucrările sunt aproape gata, sunt finanțate de CNI București și urmează să fie recepționate.

Este un alt obiectiv de investiții promis de primarul Ionel Ciunt în campania electorală și pe care l-a realizat.

Alte investiții importante stau să înceapă la Zalău: construire bazin de înot și două baze sportive.

„Mă bucur că demersurile efectuate în ultimii ani de administrația locală pentru realizarea acestor investiții au prins contur și, iată, Municipiul Zalău va avea din nou un cinematograf funcțional, amenajat la cele mai înalte standard, dar și un Planetariu. Sunt convins că odată cu recepția acestor două obiective de investiții, alături de proiectele privind amenajarea locurilor de joacă, construirea bazinului de înot și construirea a două noi baze sportive, toate proiectele vor contribui semnificativ la creșterea calității vieții cetățenilor și vor reprezenta noi locații unde copiii, tinerii și familiile lor, își vor putea petrece timpul liber”, a declarat primarul Municipiului Zalău, Ionel Ciunt

One thought on “Cât costă un film la Cinema Scala, proaspăt reabilitat de administrația Ionel Ciunt

  1. Îmi pare bine că avem și noi zalauani un cinematograf putem spune că suntem în rând cu lumea dar mai este mult până departe

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *