Charley Ottley promovează frumusețile Țării Silvaniei

🏞 Frumusețea Țării Silvaniei va fi promovată în noul sezon al seriei de documentare „Flavours of Romania”, realizate de cunoscutul producător și regizor britanic Charlie Ottley.

🌿 Acesta s-a aflat pentru câteva zile în Sălaj, unde a descoperit o parte dintre cele mai frumoase și importante obiective turistice din județ. Însoțit de Dinu Iancu-Sălăjanu, președintele Consiliului Județean Sălaj, jurnalistul britanic și echipa sa au poposit, astăzi, la Castrul Roman de la Porolissum.

📌 „Sunt tare bucuros că Țara Silvaniei a fost inclusă în itinerarul lui Charley Ottley și că unele atracții turistice din județul nostru vor fi promovate prin intermediul celebrului documentar TV dedicat culturii, gastronomiei și frumuseții naturale a României. A gustat din pălinca de Sălaj, a savurat preparatele slovace de la Făgetu, a decoperit tradițiile satului românesc la Muzeul de Artă Populară Ligia Alexandra Bodea de la Iaz și a fost fascinat de complexitatea și istoria Castrului Roman de la Porolissum. Deși a vizitat doar câteva obiective, și-a dat seama de potențialul turistic imens al acestor locuri și de valoroasa moștenire culturală și istorică a județului. Totodată, ne-a promis că va reveni pe meleagurile noastre, pentru ca împreună cu alți specialiști din domeniu să creăm un proiect de promovare a Sălajului în țară și peste hotare”, a declarat Dinu Iancu-Sălăjanu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *