Clujean cercetat penal pentru braconaj cinegetic

Miercuri, 20 martie a.c., pe D.N. 1/G, între localitățile sălăjene Almașu și Fildu de Jos, polițiștii Serviciului Rutier împreună cu polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj, aflați într-o acțiune comună de supraveghere și control al traficului rutier, au oprit în trafic un autoturism, condus de un bărbat de 42 de ani, din județul Cluj.

În urma controlului autoturismului, polițiștii au observat pe bancheta din spate a vehiculului, două arme de vânătoare, neintroduse în toc, precum și un dispozitiv de ochire pe timp de noapte, a cărei deținere este interzisă de lege.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au constatat că bărbatul este vânător autorizat și deținător legal de arme și muniții, însă acesta nu deținea autorizație de vânătoare eliberată în condițiile legii, pentru fondul cinegetic respectiv.

Cele două arme de vânătoare și muniția aferentă acestora, respectiv dispozitivul de ochire pe timp de noapte au fost ridicate de polițiștii Biroului Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase în vederea continuării cercetărilor.

Cel în cauză a fost sancționat contravențional conform prevederilor Legii nr. 295/2004, cu amendă în valoare de 5.000 de lei, iar ca măsură complementară, s-a dispus anularea dreptului de deținere, port și folosire a armelor și a munițiilor pentru acestea.

În cauză, polițiștii sălăjeni de la arme au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și munițiilor și braconaj cinegetic.

Polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetul de pe lângă Judecătoria Zalău, pentru documentarea întregii eventuale activități infracționale a celui în cauză.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *