Comisarul UE pentru Afaceri Interne: Este momentul ca România să fie membru deplin în Schengen
Comisarul european pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, a declarat luni, în cadrul unei vizite oficiale în România, că a sosit momentul ca ţara noastră să devină un membru deplin al spaţiului Schengen, exprimându-şi speranţa că acest lucru se va întâmpla cât mai curând.
“Sper că se va întâmpla curând. După cum ştiţi, Comisia a făcut, în aceşti zece ani, evaluarea că România este pregătită pentru Schengen. Iar aceasta este poziţia noastră în continuare. Încercăm să convingem Consiliul să mai facă un pas, deoarece este momentul ca România să fie membru deplin în Schengen”, a precizat Ylva Johansson, în cadrul unei conferinţe de presă comune cu ministrul de Interne, Lucian Bode.
Anterior conferinţei de presă, Johansson a vizitat punctul de frontieră Siret, unde s-a declarat foarte mulţumită de eforturile depuse de statul român şi de cetăţenii români pentru a-i primi pe refugiaţii ucraineni.
“Vremea este destul de rece, dar primirea este foarte călduroasă. În aceste vremuri foarte dificile, când vedem din nou război în Europa, când vedem agresiune si invazie din partea lui Putin asupra unei ţări vecine suverane, cand vedem cum cetăţenii din judeţul Suceava, românii din toată ţara, societatea civilă, ONG-urile si autorităţile îi întâmpină cu căldură pe refugiaţi şi fac atât de mult pentru a face faţă acestei situaţii este emoţionant, demonstrând astfel solidaritate, demonstrând că ne bazăm pe alte valori decât cele ale lui Putin şi că punem în practică aceste valori”, a transmis Johansson la frontieră.
Totodată, oficialul UE a vizitat şi o tabără mobilă de refugiaţi amenajată pe stadionul din oraşul Siret.