
„Mă bucur că am finalizat cu succes încă un proiect susținut financiar prin Programul Național «Anghel Saligny». Această investiție aduce beneficii semnificative locuitorilor din zonă, conectând comunitățile de pe cele două maluri ale Someșului. Este o reușită care se datorează în primul rând echipei din Consiliul Județean, care a pregătit temeinic proiectele și a transformat Sălajul în primul județ din țară care a semnat un contract de finanțare prin «Anghel Saligny». Le mulțumesc, de asemenea, constructorilor pentru profesionalismul cu care au abordat această lucrare”, a transmis Dinu Iancu-Sălăjanu, președintele CJ Sălaj.