Consiliul Județean Sălaj a reziliat contractul pentru extindere ambulatoriu, spitalizare de zi și bloc operator

Având în vedere decizia de reziliere a contractului „Extindere ambulatoriu, spitalizare de zi și Bloc Operator” încheiat între Spitalul Județean de Urgență Zalău şi S.C. SPIRI COM S.R.L, pentru a asigura transparenţa decizională şi o comunicare eficientă atât cu publicul, cât şi reprezentanţii presei, conducerea Spitalului Județean de Urgență Zalău face următoarele precizări privitoare la istoricul derulării acestui proiect de investiţie:
🏥La începutul anului 2017, conducerea Spitalului Județean de Urgență Zalău a prevăzut pe lista proiectelor de dezvoltare a unității medicale și extinderea ambulatoriului, spitalizării de zi și a Blocului Operator.
✍️Procedura de selecție a proiectantului a avut loc în perioada 24 iulie-2 august 2018, în urma căreia Comisia a atribuit contractul către S.C. PRONET S.R.L. Zalău, societate care a semnat documentul doar în 16 noiembrie 2018. În 23 mai 2019, contractul a fost reziliat cu acordul ambelor părţi.
📝Procedura de achiziție publică a fost reluată în 1 octombrie 2019, contractul cu ofertantul câștigător – S.C. SPIRI COM S.R.L. București – fiind încheiat în 24 octombrie 2019. Faza de elaborare a proiectului pentru autorizarea executării lucrărilor, cu obținerea autorizațiilor şi avizelor necesare a fost de maxim 40 de zile de la semnarea contractului, adică până în 4 decembrie 2019. Cu toate acestea, S.C. SPIRI COM S.R.L. a obținut avizul DSP abia în 6 ianuarie 2021. Ȋn data de 5 iunie 2021, prestatorul a depus la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Sălaj documentația pentru avizare ISC, însă în 7 iulie 2021, ISU Sălaj a respins avizarea, constatând 26 de deficiențe. Pe cale de consecinţă, pentru neîndeplinirea obligaţiilor contractuale de către prestator, în 7 iulie 2021 s-a decis rezilierea Contractului de proiectare încheiat cu S.C. SPIRI COM S.R.L. București.
📄Consiliul Judeţean urmează să preia acest proiect integrat într-un proiect mai amplu de investiţii pe care îl derulează pentru Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău. Avem încredere că în viitorul apropiat și cu sprijinul Consiliului Județean Sălaj, acest proiect extrem de important pentru sistemul de sănătate sălăjean va prinde contur, pentru a putea, astfel să facilităm accesul pacienților la servicii medicale de şi mai înaltă calitate”, se arată într-un comunicat al unității spitalicești. 

Președintele CJ Sălaj, Dinu-Iancu Sălăjanu a declarat ieri, 28 iulie, în cadrul unei conferințe de presă că dezicia de reziliere a acestui contract a fost luată în cadrul Comitetului director al Spitalului Județean, fiind un contract păgubos în care deja penalitățile depășeau valoarea proiectului însine.

„Din păcate în luna aceasta ISU ne-a informat că sunt 23 de puncte de vedere pentru care nu se poate aviza acest proiect. În urma evaluării acestui contract Comitetul director al Spitalului Județean împreună cu doamna manager Rodica Albert au luat decizia de a rezilia acest contract. Nu ne mai putem permite nici un pic de întârziere pentru un obiectiv atât de important. În campania electorală am spus cât de important este pentru mine realizarea acestui bloc operator și extinderea ambulatoriului de la spitalul județean. De aceea am hotărât să preluăm noi această investiție, iar alături de colegii din Consiliul Județean sunt convins că în 6-7 luni vom putea elabora actele necesare pentru a fi siguri că vom beneficia de o finanțare europeană pentru acest proiect, ori prin PNRR, ori prin POR 2021-2027”, a spus președintele CJ Sălaj, Dinu-Iancu Sălăjanu. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *