Cum ne dăm seama dacă avem COVID-19, răceală, gripă sau alergii de sezon

Avem gâtul inflamat, nasul înfundat și dureri musculare? Ar putea fi vorba de o răceala de rând (viroză respiratorie), gripă, alergie sau COVID-19. Cum ne dăm seama de diferențe?

Din cauza simptomelor similare, determinarea cu exactitate a bolii care ne afectează devine foarte dificilă. Cazurile de COVID-19 sunt din nou în creștere din cauza răspândirii variantei Omicron, dar spitalizările par să nu mai ajungă la nivelurile alarmante provocate de tulpinile precedente, potrivit CNN.

Pentru cei vaccinați, informațiile disponibile în acest moment arată că infectarea cu noua variantă ar provoca simptome mai puțin severe, spune epidemiologul american dr. Abdul El-Sayed. Doctorul a explicat că vaccinul este ca un semnal de alarmă pentru sistemul imunitar.

„Capacitatea de a identifica, ținti și distruge virusurile este mult mai mare de fiecare dată când facem o nouă doză booster a vaccinului”, a spus El-Sayed. „Este de înțeles de ce simptomele pe care le ai sunt mai blânde dacă ai fost vaccinat.”

Testul, singurul care poate detecta cu siguranță COVID-19

Asta nu înseamnă că infecțiile nu trebuiesc luate în serios, mai ales când riscul de a copleși sistemul sanitar este foarte mare.

„Doar pentru că riscul per individ de a întâmpina cazuri severe de boală este scăzut, asta nu înseamnă că Omicron nu reprezintă un risc real la nivelul societății”, a spus doctorul. „Chiar și o parte mică dintr-un număr foarte mare poate fi, la rândul ei, un număr mare.”

Multe infectări cu coronavirus ar putea să se manifeste precum o răceală sau o gripă. Cel mai bun mod de a ști cu siguranță este să facem un test, spune și dr. Sarah Ash Combs, doctor al unui spital pentru copii din SUA.

„În afară de un test, este foarte complicat să facem diferența (între COVID-19 și alte răceli) în acest moment”, a mai spus dr. Combs, explicând că trebuie să tratăm simptomele de răceală sau gripă ca și când ar fi COVID-19.

Care sunt simptomele la care trebuie să fim atenți

Primele semnale ale răcelii, gripei și COVID-19 tind să fie foarte similare, potrivit doctorului El-Sayed.

Atât COVID-19, cât și gripa provoacă des simptome precum febră, oboseală, dureri musculare, dureri de gât, dificultăți de respirație, stări de vomă și diaree, potrivit Centrului de Prevenire și Control al Bolilor din SUA (CDC).

Infectările cu COVID-19 se pot deosebi, însă, prin apariția durerilor de cap și a tusei seci. Pierderea gustului și a mirosului, semnele cele mai clare ale COVID-19 la începutul pandemiei, au devenit acum mai rare decât în cazul fostelor tulpini, a explicat dr. El-Sayed.

„Oamenii care au dureri serioase în piept, în special pentru cei a căror tuse seacă s-a înrăutățit, trebuie să primească asistență medicală”, a avertizat doctorul.

Dacă apar simptomele, trebuie să ne gândim cu cine am intrat în contact

Comparativ cu gripa, COVID-19 poate fi mult mai severă. COVID-19 se poate manifesta mai târziu într-o persoană infectată decât în cazul gripei, iar bolnavii rămân contagioși pentru mai mult timp, informează CDC.

Cel mai important factor de luat în considerare este nivelul de expunere.

„Dacă începi să simți vreuna din aceste simptome, trebuie să te întrebi: am intrat în contact cu cineva care a fost infectat cu COVID-19? Este, de asemenea, important să te izolezi și să faci un test rapid”, a recomandat doctorul.

Chiar dacă nu avem încă simptome, e bine să rămânem precauți dacă știm că am fost în apropierea cuiva care a ieșit pozitiv în urma testării pentru COVID-19. Doctorul El-Sayed a mai explicat că nu ar trebui să ignorăm posibilitatea de a fi infectați când apar simptomele, având în vedere că Omicron se răspândește ca un incendiu de pădure.

Virusul rămâne uneori nedepistat de test dacă infectarea s-a produs cu cel mult 4 zile înainte

Dacă avem orice suspiciune că am putea fi infectați, ar fi bine să facem un test și, cu atât mai mult, dacă au apărut simptomele.

Pentru cei care au fost expuși coronavirusului și care nu au simptome, există posibilitatea ca virusul să nu fie încă destul de dezvoltat încât să apară în urma testării. În acest cazuri, cel mai bine este să așteptăm cinci zile după expunere înainte să facem testul și să rămânem vigilenți în această perioadă.

„Doar pentru că ai test negativ, nu înseamnă că nu ai Covid”, spune dr. El-Sayed. „Cea mai bună abordare este să facem test și apoi să mai facem un test peste 12 sau 24 de ore, iar dacă obții două rezultate negative, poți să fii mai sigur că nu e COVID-19”.

Indiferent dacă este vorba de COVID-19 sau alte forme de răceală, întotdeauna a fost o idee bună să ne izolăm în timpul luptei cu o boală virală. Este cu atât mai important să ne izolăm, de când a crescut riscul de răspândire odată cu COVID-19.

Ce facem când copilului începe să îi curgă nasul – doctorii recomandă în continuare vaccinarea antigripală a copiilor

Odată cu întoarcerea copiilor la școală, după terminarea vacanței de iarnă, oamenii trebuie să trateze simptomele de răceală la fel ca pe cele ale COVID-19, a spus dr. Combs. Când copiii sunt aduși de părinți în sala de urgență cu simptome de răceală, dr. Combs le răspunde părinților cât mai onest: nu poate ști cu siguranță dacă au COVID-19 fără testare.

Copiii reacționează cam la fel ca adulții atunci când se infectează cu Omicron, ceea ce înseamnă că simptomele se pot manifesta în multe feluri și sunt mai blânde, ca cele de răceală, a explicat doctorul.

Dr. Combs a spus că este foarte important ca oamenii să își vaccineze copiii împotriva gripei pentru a reduce riscul de a se infecta cu unul din multele coronavirusuri prezente. Copiii de peste 5 ani pot fi vaccinați pentru a reduce riscul de răspândire și boală severă.

Odată ce vor reveni la școală, testarea copiilor o să fie esențială împotriva izbucnirii de noi focare, a explicat doctorul.

Cu toate că există protocoale eficiente împotriva pandemiei, inclusiv purtarea măștii, folosirea dezinfectanților, distanțarea și reducerea numărului de persoane care se pot aduna în spațiile interioare, măsurile pot evolua pe măsură ce aflăm mai multe despre Omicron.

„Pe varianta Omicron o cunoaștem de numai o lună de zile”, a spus dr. El-Sayed. „Lucrurile se schimbă repede.”

Lista diferențelor dintre simptomele de COVID-19, gripă, răceală și alergiile de sezon

  • Tusecomună, seacă (COVID-19), comună (gripă), comună (răceală), uneori (alergii)
  • Febrăcomună (COVID-19), comună – dar nu mereu (gripă), uneori (răceală), niciodată (alergii)
  • Durere muscularăcomună (COVID-19), comună (gripă), uneori (răceală), niciodată (alergii)
  • Obosealăcomună (COVID-19), comună (gripă), uneori (răceală), uneori (alergii)
  • Mâncărimeniciodată (COVID-19), comună (alergii)
  • Strănutrar (COVID-19), uneori (răceală), comun (alergii)
  • Gât inflamatcomun (COVID-19), comun (gripă), comun (răceală), rar (alergii)
  • Nas înfundatcomun (COVID-19), comun (gripă), comun (răceală), comun (alergii)
  • Conjunctivităuneori (COVID-19), uneori (alergii)
  • Stare de vomă/răuuneori (COVID-19), uneori – mai întâlnită la copii (gripă), niciodată (răceală), niciodată (alergii)
  • Diareeuneori (COVID-19), uneori – mai întâlnită la copii (gripă), niciodată (răceală), niciodată (alergii)
  • Dificultate de respirațiecomună (COVID-19), comună (gripă)
  • Pierdere gust/miroscomună (COVID-19), rară (gripă), uneori (răceală), uneori (alergii)

Potrivit Clinicii Mayo din SUA, pierderea gustului și/sau a mirosului se manifestă repede după infectarea cu COVID-19 și, de multe ori, fără nas înfundat. În cazul răcelii comune (viroză respiratorie), acest simptom este mai rar și este acompaniat de nas înfundat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *