Delegația PNL Sălaj condusă de ministrul Lucian Bode, prezentă la Consiliul Național PNL

Consiliul Naţional al PNL sa reunit, sâmbătă, pentru a aproba modificarea Statutului, astfel încât unele dintre şedinţele forurilor de conducere să poată avea loc online, în contextul pandemiei.

Delegația liberalilor sălăjeni a fost condusă de ministrul Lucian Bode, iar printre cei prezenți s-au numărat secretarul de stat Bogdan Ilea, prim-vicepreședinte Virgil Țurcaș, președinta OFL Dana Crișan, vicepreședintele CJ Sălaj Claudiu Bîrsan, liderul primarilor liberali Roșan Ioan, președintele TNL Daniel Ispas, consilieri județeni, șefi de instituții publice sau chiar oameni de afaceri cum este Ioan Savu.

Lucian Bode, președinte PNL Sălaj și ministru de Interne / ministru interimar al Justiției: „Am participat, astăzi, alături de delegația liberală din Județul Sălaj la Consiliul Național de Coordonare al PNL, eveniment premergător Congresului PNL din 25 septembrie.

Mai este o săptămână până la Congres, momentul care va stabiliza PNL și care ne va găsi uniți în jurul unui proiect politic solid ce descrie o viziune modernă de dezvoltare a României.

Am încredere că lucrurile vor intra pe făgașul normal și că există voință și maturitate politică pentru a face lucrurile bine. Lăsăm trecutul în urmă, privim cu încredere spre viitor și facem ceea ce trebuie pentru binele acestui partid și al României.

Obiectivul nostru imediat trebuie să fie materializarea unui proiect de țară responsabil și vizionar. Pentru reușita acestui demers trebuie să ne punem toată expertiza și determinarea la bătaie și să dovedim că avem soluțiile care răspund cel mai bine așteptărilor românilor.

Anul 2024 va fi anul victoriei pentru PNL dacă suntem performanți la guvernare și dacă avem înțelepciunea să tratăm responsabil provocările viitoare.

#ConsiliulNationalPNL

#PNLSalaj #echipacastigatoare

One thought on “Delegația PNL Sălaj condusă de ministrul Lucian Bode, prezentă la Consiliul Național PNL

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *