Descoperire macabră! Un tânăr de 26 de ani din Zalău s-a spânzurat în comuna Creaca

Descoperire macabră în curtea unei case din comuna Creaca. Ieri după-amiază, în jurul orei 18.15, poliţiştii sălăjeni au fost sesizați prin apelul 112 de către un bărbat – cetățean italian stabilit în Sălaj, care anunţa că în curtea imobilului său se află o persoană decedată.

La faţa locului s-au deplasat poliţiştii din cadrul Secției Nr. 5 Poliție Rurală Hida care au constatat faptul că aspectele sesizate de bărbatul din comuna Creaca se confirmă. Polițiștii au descoperit trupul neînsufleţit al unui tânăr de 26 de ani din municipiul Zalău. Tânărul a fost descoperit spânzurat în grădina casei din cătunul Viile Jacului.

Tânărul de 26 de ani se iubea cu fiica italianului, iar acesta și-a pus capăt zilelor în grădina casei din Creaca.

Din primele verificări, bărbatul s-ar fi sinucis prin spânzurare. Cadavrul bărbatului a fost transportat la Serviciul Județean de Medicină Legală Sălaj, în vederea efectuării unei expertize medico-legale. În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă și continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor producerii evenimentului”, transmite purtătorul de cuvânt al IPJ Sălaj.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *