Dezbateri pe PNRR între liderii asociațiilor de județe, orașe și comune din România

Asociația Comunelor din România (ACoR) a participat la dezbaterea componentelor Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) asumate de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA)❗

Delegația ACoR, compusă din Gheorghe DĂMIAN – președintele Filialei Județene Alba a ACoR și primarul comunei Ciugud, Dorinel SOARE – președintele Filialei Județene Dâmbovița a ACoR și primarul comunei Niculești și Valentin-Dumitru-Ioan IVAN – președintele Filialei Județene Sibiu a ACoR și primarul comunei Sadu, a participat marți, 6 aprilie, la întâlnirea cu ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, CSEKE Attila și cu ministrul investițiilor și proiectelor europene, Cristian GHINEA.

Dezbaterea la care au participat și reprezentanții celorlalte structuri asociative ale administrației publice locale din România (Asociația Municipiilor, Asociația Orașelor și Uniunea Națională a Consiliilor Județene) a vizat componentele PNRR care intră în responsabilitatea MDLPA:

📍Valul renovării – reabilitarea verde și seismică a fondului construit (Pilonul I, Componenta 5);

📍Fondul de reziliență pentru localități (Pilonul IV, Componenta 1);

📍Programul național pentru creșe (Programul VI, Componenta 3).

Fondul de reziliență pentru localități a fost unul dintre subiectele principale ale întâlnirii, reprezentanții ACoR dorind să cunoască mecanismele de finanțare, sumele alocate pentru comune și modalitatea de distribuire a acestora.

Astfel, fiecare localitate din România va avea alocat un buget (nedeterminat încă), care va trebui angajat conform prevederilor Regulamentului UE și a Reglementărilor PNRR, respectiv minim 40% din totalul alocărilor reprezentând componenta verde și digitală în funcție de investițiile ce vor fi finanțate.

Posibile investiții sunt intervențiile integrate pentru creșterea calității vieții in mediul rural prin:

📍Reabilitare/extindere/modernizare/ construire clădiri publice;

📍Construire locuințe pentru specialiști în educație și sănătate, inclusiv case pasive;

📍Amenajare spații publice;

📍Realizare piste de biciclete;

📍Iluminat public digital;

📍Asigurarea accesului elevilor la serviciile de educație.

De asemenea, un element foarte important de reținut este faptul că sumele neutilizate în calendarul de timp stabilit vor fi realocate altei localități, care dovedește capacitate de implementare a proiectelor cu maturitate.

ACoR a solicitat ca Planul Național de Redresare și Reziliență să acorde o atenție deosebită comunelor din România și să se pună accent pe proiecte integrate, care dovedesc o mai bună orientare a investițiilor și conduc la o creștere a eficienței utilizării fondurilor.

Ministrul investițiilor și proiectelor europene, Cristian GHINEA, a concluzionat în urma întâlnirii că „va fi nevoie ca partenerii de dialog de astăzi să se implice serios și constant și în aplicarea mecanismului, pentru a obține rezultatele dorite”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *