Dinu Iancu-Sălăjanu a participat la întâlnirea liderilor CJ din regiunea Banat-Crișana

 


Preşedinţii a cinci consilii judeţene s-au reunit la Timişoara pentru a poziţiona regiunea Banat – Crişana în topul destinaţiilor turistice din România. Întâlnirea a fost găzduită de Alin Nica, preşedintele Consiliul Judeţean Timiş, anunță News.ro.

Au participat la întâlnirea de la Timişoara, preşedintele CJ Bihor, Ilie Bolojan, preşedintele CJ Arad, Iustin Cionca, preşedintele CJ Caraş-Severin, Romeo Dunca şi preşedintele CJ Sălaj, Dinu Iancu-Sălăjanu.

Potrivit unui comunicat de presă, de marţi, al Consiliului Judeţean Timiş, în cadrul şedinţei turismul a fost abordat ca domeniu strategic al economiei regionale şi s-a convenit înfiinţarea unei Organizaţii de Management a Destinaţiei. În perioada următoare, grupurile tehnice de lucru din partea administraţiilor judeţene vor stabili modul de lucru şi paşii necesari a fi parcurşi pentru o asociere cât mai rapidă.

„Ne dorim dezvoltarea unui turism competitiv în regiunea Banat – Crişana, nu doar la nivel naţional ci şi în raport cu alte destinaţii din Europa. Am agreat cu colegii din cele cinci judeţe că o bună poziţionare pe piaţa internaţională poate fi obţinută doar prin promovarea destinaţiilor din Timiş, Bihor, Arad, Caraş-Severin şi Sălaj sub coordonarea unei organizaţii formate din profesionişti specializaţi în domeniu” a transmis Alin Nica, preşedintele Consiliului Judeţean Timiş.

”Avantajele competitive ale fiecărui judeţ, potenţate prin abordarea colaborativă, pot transforma în scurt timp regiunea Banat – Crişana în destinaţie de interes internaţional, cu Timişoara, deţinătoare a titlului de Capitală Europeană a Culturii, vârf de lance al unui turism regional de calitate”, se arată în comunicat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *