Diplomă de merit pentru fondatoarea Galeriei de Artă din Zalău

Primarul municipiului Zalău, Ionel Ciunt, alături de administratorul public, Călin Cristian Forț, au oferit în semn de recunoștință pentru întreaga activitate în slujba zălăuanilor, o diplomă de merit din partea Primăriei muncipiului Zalău, un buchet de flori și o atenție, doamnei Pia Maria Badiu, fondatoarea Galeriei de Artă din Zalău, care recent a împlinit 85 de ani.

”Am petrecut astăzi clipe emoționante, acasă la Pia Maria Badiu, o venerabilă doamnă care de curând a împlinit 85 de ani. Însoțit de administratorul public al municipiului, Călin Forț, i-am oferit acesteia, în semn de recunoștință pentru întreaga sa activitate în slujba zălăuanilor, o diplomă de merit din partea Primăriei Muncipiului Zalău, un buchet de flori și o atenție.

M-a marcat povestea de viață a doamnei Pia, cea care în urmă cu 52 de ani a pus bazele Galeriei de Artă “Ioan Sima” din centrul municipiului. Pia Maria Badiu s-a născut pe 29 ianuarie 1938 la Zalău. A fost refugiată de război, fugind alături de tatăl său, cel care a fost preot în Bozna, si alături de mama sa la Turda, pentru a scăpa de furia armatelor care au pus stăpânire pe Sălaj. S-a întors apoi acasă, la Zalău, unde și-a dedicat munca și priceperea în slujba zălăuanilor. A reușit să salveze clădirea Galeriei de Artă din centrul orașului de demolarea propusă de vechea administrație din epoca trecută, apoi s-a luptat zile și nopți, reușind să obțină de la maestrul Ioan Sima mai multe donații de tablouri pentru înființarea acestui muzeu. Are chiar și un portret pictat de maestrul Sima, care a rămas până în ziua de astăzi în Galeria de Artă, la insistențele pictorului.

Am vrut să-i arătam doamnei Pia Maria Badiu că munca depusă pentru zălăuani si meritele sale în sprijinirea culturii municipiului nu au fost uitate. Cu lacrimi în ochi, plină de emoție, aceasta ne-a dăruit câteva clipe în care am putut cunoaște o parte din istoria nescrisă a Zalăului, iar la final, în semn de prețuire, ne-a oferit un tablou pictat chiar de dânsa, pe care îl vom pune la loc de cinste în clădirea Primăriei Zalău, pentru a ne aminti peste ani de cea care a pus bazele frumoasei Galerii de Artă din centrul municipiului.

La mulți ani, doamna Pia Maria Badiu! Pentru noi, zălăuanii, sunteți și veți rămâne un simbol!”, a transmis primarul municipiului Zalău, Ionel Ciunt.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *