Două persoane rănite uşor în evenimente rutiere petrecute pe Bulevardul Mihai Viteazu din Zalău
Două evenimente rutiere s-au produs, joi, 19 august a.c., pe bulevardul Mihai Viteazul, din municipiul Zalău, în urma cărora doi copii au fost transportaţi la spital, pentru investigaţii.
Primul eveniment s-a produs în jurul orei 16.00. În eveniment au fost implicate cinci autovehicule, la volanul cărora se aflau un conducător auto din judeţul Satu Mare şi patru din Sălaj, cu vârste cuprinse între 18 şi 41 de ani.
În urma impactului, doi copii, de 9 luni, respectiv 5 ani, au fost transportaţi la spital, pentru investigaţii.
Participanţii la trafic au fost testaţi cu alcooltestul, rezultatele fiind negative.
Poliţiştii au întocmit dosar penal, pentru infracţiunea de vătămare corporală din culpă şi continuă cercetările pentru a stabili cauzele care au dus la producerea acestui eveniment.
Cel de-al doilea eveniment s-a produs la ora 19.08, fiind implicate o autoutilitară şi un autoturism.
Evenimentul s-a soldat cu pagube materiale, iar conducătorii auto s-au înţeles pe cale amiabilă.
Şi în acest caz, alcooltestul a indicat o valoare negativă.
Pentru un trafic rutier în siguranţă, recomandăm conducătorilor auto să adapteze permanent viteza de deplasare la condiţiile de drum şi trafic, să nu conducă dacă sunt obosiţi sau au consumat băuturi alcoolice, să nu se angajeze în depăşirea de autovehicule fără a avea o bună vizibilitate şi să efectueze fiecare manevră numai după o temeinică asigurare.