Dreptul la replică al consilierilor municipali USR-PLUS

După ce a fost făcut public modul în care au votat consilierii municipali ai USR împotriva statuii lui Mihai Viteazul, partidul a transmis un drept la replică pe care îl vom publica în integralitate așa cum ne-a fost transmis de către liderul USR Sălaj, Cristian Viașu.

„Atunci când societatea civilă și sectorul public rezonează, identitatea națională este întărită prin demnitate națională. Din păcate, in timp ce ne declarăm patriotismul, tinerii de valoare ne pleacă din oraș. Clădirile monument ale Zalăului se degradează. Cimitirul Eroilor este uitat de timp și de autorități.

Nu suntem împotriva unei opere care să cinstească memoria lui Mihai Viteazu. Din contră. Suntem cei care am cerut și ne-am zbătut ca memoria unor salajeni precum Iuliu Maniu, Corneliu Coposu, Simion Bărnuțiu etc sa fie readusă în conștiința zălăuanilor și a sălăjenilor. In timp ce casa memorială a lui Iuliu Maniu se degrada sub privirile nepăsătoare ale autorităților, am fost cei care am militat inclusiv prin parlamentarii noștri că statul și autoritățile locale să se implice.

Încă o dată, nu suntem împotriva unei statui a lui Mihai Viteazu, ci AM CERUT DOAR CONSULTAREA POPULAȚIEI, a istoricilor, a oamenilor de artă și cultură care credem că ar trebui sa aibă un cuvânt important pentru astfel de proiecte, ținând cont că este un monument istoric care ar trebui sa fie definitoriu pentru Zalău.

Și Ceaușescu se declara ,,patriot,, in timp ce hotăra, de unul singur,, ,,proiecte grandioase,, pentru țara. Solicităm încă o dată o dezbatere publică la modul real asupra unui monument istoric care sa ne definească că și entitate in peisajul ardelean și să nu ne folosim de ,, politică,, ducând patriotismul in derizoriu”, se arată în comunicatul transmis de consilierii locali Zalău ai USR-PLUS.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *