Elevii vor primi tichete pentru suport educațional, în valoare de 500 lei fiecare

Preșcolarii și școlarii din ciclul primar și gimnazial, care provin din familii cu venituri modeste, vor primi tichete sociale pentru sprijin educațional, în valoare de 500 lei fiecare.

Cererea de finanțare aferentă derulării acestui program social a fost aprobată, bugetul proiectului fiind suplimentat de la 130 milioane la 216,26 milioane lei, astfel încât de această facilitate să beneficieze cât mai mulți copii.

Sprijin educațional pe bază de tichete sociale pe suport electronic pentru categoriile de elevi cei mai defavorizați este un proiect implementat de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, în parteneriat cu Ministerul Educației și finanțat prin Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate 2014-2020, având o alocare de 216,26 milioane lei și 431.000 beneficiari finali eligibili.

Tichetele sociale în format electronic oferă beneficiarilor posibilitatea alegerii rechizitelor școlare pentru copiii care frecventează o unitate de învățământ de stat – grădiniță sau școală generală, programul urmând să fie implementat pe parcursul a 2 ani școlari.

Despre POAD

Prin intermediul Programului Operațional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate 2014-2020 (POAD), România oferă asistență materială de bază (materialele școlare pentru copii, trusouri pentru nou-născuți, articole de îmbrăcăminte și încălțăminte și produse de igienă etc.), dar și ajutoare alimentare (sub formă de pachete alimentare și mâncare preparată) pentru cele mai defavorizate categorii ale populației.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *