Episcopul Petroniu primit la Jibou în a doua zi de Paști de deputatul Liviu-Ioan Balint

Luni, 25 aprilie 2022, în cea de-a doua zi de Paști, Preasfințitul Părinte Petroniu a fost prezent în mijlocul credincioșilor din orașul Jibou. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica cu hramurile „Sfântul Proroc Daniel” și „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, împreună cu un sobor de preoți și arhidiaconi, din care au făcut parte și Preacucernicul Părinte Arhid. Ionică Torcoș, secretarul eparhial al Episcopiei Sălajului și Preacucernicul Părinte paroh Dan Dregan, protopopul Jiboului.

Episcopul Sălajului, PS Petroniu, a fost întâmpinat în fața bisericii de deputatul PNL Liviu-Ioan Balint, de loc din Jibou.

Totodată familia Balint Liviu, soția Narcisa și fiul Darius au plătit sfintele Paști pentru toți credincioșii din parohie.

La slujbă au participat numeroși credincioși obișnuiți deja ca, an de an, în cea de-a doua zi de Paști, Ierarhul să fie alături de ei în rugăciune.

La final, Preacucernicul Părinte paroh Dan Dregan a mulțumit Preasfințitului Părinte Petroniu pentru prezență și pentru cuvântul de învățătură, pe care l-a pus la sufletele celor prezenți.

Așa cum a menționat protopopul Dan Dregan, prin grija și implicarea deputatului Liviu-Ioan Balint au fost atrase sume importante de bani de la Secretariatul pentru Culte, bani cu care s-au investit în modernizarea lăcașului de cult, schimbat acoperișul și alte lucrări.

Piatra de temelie a lăcașului de cult a fost sfinţită în data de 16 iunie 1991, iar în 23 aprilie 2002, altarul demisolului bisericii a fost sfințit, luându-l ca ocrotitor pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe. Până în anul 2005, lucrările la acest lăcaș de cult au fost coordonate de către Preacucernicul Părinte Gheorghe Longodor, iar începând cu acel an, lucrările au fost continuate de către Preacucernicul Părinte Dan Dregan.

În anul 2012, biserica a primit cel de-al doilea hram, „Sfântul Proroc Daniel”.

Lucrările efectuate la acest lăcaș de cult au fost finalizate în anul 2013, iar în data de 15 septembrie a aceluiași an, biserica a fost târnosită de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, împreună cu Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului şi cu Preasfinţitul Părinte Petroniu. Cu această ocazie, cei doi preoţi slujitori ai lăcașului de cult au primit din partea Preafericirii Sale distincţia Crucea Patriarhală. Tot în acel moment istoric, Sfântul Proroc Daniel a fost proclamat ocrotitorul oraşului Jibou.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *