Europarlamentarul Cristian Terheș, mesaj de adio după trecerea la cele veșnice a dr. Liviu Gârbea

„Lupta cea bună m-am luptat, călătoria am săvârşit, credinţa am păzit.

De acum mi s-a gătit cununa dreptăţii, pe care Domnul îmi va da-o în ziua aceea, El, Dreptul Judecător, şi nu numai mie, ci şi tuturor celor ce au iubit arătarea Lui.” (2 Timotei 4, 7-8)

Cu durere în suflete vă anunțăm plecarea dintre noi, la chemarea Tatălui Ceresc, pe data de 23.01.2022, a dr. Liviu Gârbea din Zalău, un medic desăvârșit, creștin practicant, mare patriot și om bun, curajos, demn și de onoare, care a ajutat pe oricine și nu s-a plecat decât în fața lui Dumnezeu.

Priveghiul va avea loc pe data de 25.01.2022, la ora 17:00, iar înmormântarea va avea loc MIERCURI, pe data de 26.01.2022, la ora 13:00, la capela cimitirului central din Zalău.

===================

Dr. Liviu Gârbea, născut pe data de 18.03.1948 în localitatea Fizeș, com. Sâg, jud. Sălaj, a fost fratele cel mai mare al mamei și omul de la care am învățat ce înseamnă să lupți pentru un crez și să fii drept și demn până la final.

Într-o perioadă în care familia ne-a fost persecutată sever de Securitate și comuniști, a reușit să finalizeze studiile Facultății de Medicină din Cluj, devenind o voce a libertății într-o epocă când puțini aveau curajul să și viseze la ea.

A iubit România cu toată ființa sa, iubire învățată în familie, motiv pentru care a refuzat multiple oferte de muncă în străinătate, ca medic primar reumatolog, deoarece a dorit să rămână în mijlocul națiunii române.

Zeci de mii de pacienți i-au trecut pragul cabinetului în cei peste 44 de ani de activitate medicală, ajutând pe oricine a avut ocazia, mulțumind mereu lui Dumnezeu că are șansa de a face bine.

A fost creștin practicant, fiind ctitor și binefăcător a mai multor biserici.

A fost lider marcant al PNȚCD și apropiat de-a lui Corneliu Coposu. În cabinetul medical și propria-i bibliotecă, alături de cruce, icoane și Biblie, avea portretele lui Iuliu Maniu și Corneliu Coposu, pe care i-a avut ca repere de luptă, demnitate și dăruire pentru țară și semeni.

A purtat steagul României și al PNȚCD-ului la piept și în inimă mereu, cerându-ne ca pe sicriul său să-i punem steagul României cu sigla PNȚCD pe el, steag pe care ni l-a și dat să-l păstrăm pentru această zi.

Am văzut în el mereu, atât eu și familia, cât și cei care l-au cunoscut, omul drept, dârz, altruist, credincios, fin intelectual, devotat țării, demn, iubitor și omenos, care a căutat mereu, prin puterea propriului exemplu, să schimbe lucrurile în bine în societate.

Plecarea sa lasă un gol imens, imposibil de descris în cuvinte, însă va rămâne veșnic în memoria noastră, urmându-i exemplul și continuându-i lupta!

Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească cu drepții Săi!

Cristian Terheș

Europarlamentar PNȚCD

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *