Europarlamentarul Cristian Terheș s-a întâlnit cu ambasadorul Serbiei la București, Stefan Tomašević

Europarlamentarul PNȚCD Cristian Terheș s-a întâlnit cu ambasadorul Serbiei la București, Stefan Tomašević, pe data de 8 aprilie 2022, pentru a discuta despre subiecte de interes comun privind integrarea europeană a Serbiei, întărirea relației bilaterale dintre România și Serbia, precum și despre comunitatea românească din Serbia.
Printre subiectele specifice discutate a fost repornirea proiectului privind autostrada Timișoara-Pancevo, precum și normalizarea legăturii feroviare dintre cele două țări. Realizarea acestor două obiective ar aduce enorm de multe beneficii economice celor două țări, implicit pentru românii din Serbia.
O altă temă a fost identificarea de proiecte pentru maximizarea potențialului Dunării, cu efect economic benefic atât pentru Serbia cât și pentru România.
Întâlnirea vine după alegerile generale și prezidențiale din Serbia, unde europarlamentarul Cristian Terheș a fost unul dintre cei șapte observatori din partea Parlamentului European.
Referitor la alegeri, o temă adusă în discuție de europarlamentarul Terheș a fost refuzul autorităților din Kosovo de a-i lăsa pe sârbi să voteze, ceea ce încalcă înțelegerile agreate de Kosovo și periclitează normalizarea relației dintre Serbia și Kosovo.
Europarlamentarul Cristian Terheș a fost unul dintre puținii europarlamentari români care a votat împotriva raportului pe Kosovo din Parlamentului European, precum și împotriva articolului din raport care cerea tuturor statelor UE, inclusiv României, să recunoască independența Kosovo.
Ambasadorul Tomašević și-a arătat determinarea pentru direcția europeană a Serbiei, obiectiv pe care europarlamentarul Terheș îl susține.
„Serbia este o țară vecină și prietenă a României, care merită toată susținerea și sprijinul pentru integrarea în Uniunea Europeană, precum și pentru orice proiecte economice care să aducă prosperitate cetățenilor celor două națiuni europene”, a spus europarlamentarul Terheș.
Cei doi interlocutori au stabilit că vor păstra legătura pentru a conlucra împreună la realizarea obiectivelor comune.
Postarea ambasadei Serbiei, după această întâlnire, poate fi accesată la adresa: https://twitter.com/AmbSTomasevic/status/1512395537198329863
Biroul de presă al
europarlamentarului Cristian Terheș

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *