Finanțarea pentru sănătate prin PNRR a fost compromisă de foștii miniștrii usr-iști

Deputatul PSD Sălaj, medicul Florian Neaga, scoate în evidență că banii europeni pentru sănătate prin PNRR nu vor avea eficiență maximă pentru construcția de noi spitale din cauza lipse de pricepere și de responsabilitate a foștilor decidenți.
Parlamentarul Florian Neaga mai spune că „sistemul de sănătate are de suferit de pe urma lipsei de profesionalism, de responsabilitate și de viziune a celor care au decis, la momentul discuțiilor și apoi la momentul aprobării de către Comisia Europeană a finanțării prin PNRR pentru România”.
Lista de 49 de spitale propusă pentru investiții cu finanțare prin PNRR – construire sau extindere – s-a dovedit că nu are la bază nici un criteriu legat de nevoile reale pentru eficientizarea sistemului de sănătate.
„Este șocant să aflăm acum că la momentul întocmirii listei pentru investiții niciuna din cele 22 de structuri din Ministerul Sănătății nu a fost consultată, nu a fost implicată în conceperea programului de finanțare prin PNRR, unde vorbim de aproape 2,5 miliarde de euro pentru reforme și investiții în sistemul sanitar din România”, mai spune deputatul Florian Neaga. 
Guvernului actual, în special Ministerului Sănătății, îi revine o sarcină foarte dificilă să dea eficiență finanțării prin PNRR pentru sănătate. Din lista de 49 de spitale propuse vor trebui alese 25 pentru finanțare și să se stabilească criterii de eficiență la o propunere inițială fără criterii obiective.
„În plus, distribuirea teritorială injustă față de multe județe sau regiuni și nejustificată în vreun fel a spitalelor propuse inițial este o problemă pentru efortul de a asigura coerență în funcționărea sistemului de sănătate în ansamblu”, a conchis deputatul PSD, Florian Neaga.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *