FOTO! Accident grav la Nădășelu, între Cluj și Zalău!

Un accident de circulație în care au fost implicate trei mașini s-a produs vineri seara, la Nădășelu.

La data de 29 decembrie, în jurul orei 21.45, a fost înregistrat un accident rutier în care au fost implicate 3 autovehicule, pe DN1F – E81, în afara localității Nădășelu.

Din primele cercetări efectuate, polițiștii au constatat că un bărbat, de 44 de ani, care conducea un autoturism înspre Zalău, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare într-o curbă deosebit de periculoasă la dreapta, intrând pe sensul opus de mers, unde ar fi avariat 2 autoturisme.

În urma evenimentului s-a produs un incendiu la autoturismul bărbatului de 44 de ani, însă ocupanți au reușit să se autoevacueze.

Totodată, 4 adulți au fost transportați la o unitate medicală pentru mai multe investigații.

Testările conducătorilor auto cu aparatul etilotest au indicat rezultate negative.

ISU Cluj anunță că șoferul și pasagerii au reușit să se autoevacueze din mașina care a luat foc. Cinci persoane primesc îngrijiri medicale, fiind conștiente și cooperante. La fața locului acționează două autospeciale cu modul de descarcerare și două ambulanțe SMURD, dintre care una de terapie intensivă mobilă.

La spital au fost transportați doi bărbați și o femeie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *