FOTO| Zeci de copii au participat la tabăra de vară organizare de Biserica Sfântul Nicolae din Zalău


Zeci de copii au participat la tabăra de vară organizată de Parohia Ortodoxă “ Sfântul Nicolae” Zalău. La eveniment au fost prezenți pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Porolissum” al județului Sălaj, alături de voluntarii ISU.

Specialiștii ISU Sălaj le-au explicat copiilor câteva măsuri de prim ajutor pe înțelesul lor, iar “explorarea” îndeaproape a autospecialei de intervenţie şi refularea apei la ţintă s-au numărat printre momentele speciale trăite de tinerii prezenţi, care au avut astfel posibilitatea de a deveni pentru câteva clipe pompieri.
În cadrul taberei, copiii s-au bucurat de foarte multe jocuri distractive, tobogan gonflabil, pictură și desene animate.
„Astăzi (nr. – ieri, 2 august) a fost o zi specială pentru copiii din Parohia Ortodoxă „Sfântul Nicolae” din Zalău, deoarece a început “Școala de Vară”. Încă de dimineață, aerul era plin de entuziasm și bucurie, iar zâmbetele străluceau pe chipurile micuților. Cu toții s-au adunat în curtea bisericii, unde au fost întâmpinați cu căldură de echipa de organizare. Pe parcursul zilei, au avut loc jocuri distractive în aer liber, unde s-au bucurat de mișcare și au legat noi prietenii. Fiecare moment a fost plin de zâmbete și râsete, iar copiii s-au simțit în largul lor în compania unui grup vesel și unit.
Cu sufletele pline de bucurie, copiii au participat la atelierul de pictură, unde au învățat tehnici simple de pictură și la final au creat propriile lor opere de artă. Culorile vii au îmbrăcat hârtia albă, iar creativitatea lor a înflorit sub îndrumarea atentă a instructorilor.
La finalul primei zile, copiii au plecat acasă cu sufletul plin de amintiri frumoase și cu nerăbdare pentru ziua următoare. Școala de Vară „Sfântul Nicolae” a început cu dreptul, iar fiecare copil știe că îl așteaptă încă trei zile de aventuri, învățătură și distracție alături de prieteni noi și binecuvântați de dragostea creștină.
Suntem bucuroși să fim martorii acestei experiențe minunate și să fim alături de copiii noștri în această călătorie de descoperire și împlinire spirituală”, a transmis preotul paroh Dr. Ionuț Pop, Vicar Eparhial al Episcopiei Sălajului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *