Grup de studenți de la FSPAC Cluj-Napoca, într-o vizită de studii la Boghiș

Prefectul judeţului Sălaj, Dari Toma, a fost prezent, miercuri, la Boghiș, la o întâlnire cu Viorel Stănică, conferenţiar universitar doctor în cadrul Departamentul de Administrație și Management Public al Facultăţii de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării Cluj Napoca, alături de un grup de studenţi ai acestei facultăţi, aflaţi într-o vizită de studii în judeţul Sălaj.
“Mă bucur să întâlnesc astăzi, la Boghiş, un cadru universitar şi studenţi interesaţi de mediul rural. Şi asta pentru că, în opinia mea, mediul rural, cu tot ce înseamnă el – oameni şi locuri, este o resursă foarte valoroasă, prea puţin valorificată în România.
Desigur, un rol crucial în această punere în valoare a mediului rural o are administraţia publică din fiecare comună, alături de politicile publice stabilite la nivel naţional.
Dacă e să ne uităm la România şi la Sălajul de acum 20 sau chiar de acum 10 ani, numai un răuvoitor nu ar putea să constate progresul înregistrat în ceea ce înseamnă dezvoltarea infrastructurii şi îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă de la sat. În multe localităţi, condiţiile de trai sunt foarte apropiate de cele de la oraş. Drumuri asfaltate, canalizare şi apă curentă şi internet de mare viteză nu mai sunt o raritate în mediul rural de la noi.
Această modernizare conţine însă şi o “capcană” pe care sper să o putea evita, poate şi cu sprijinul vostru: oricât de modern ar fi, satul românesc trebuie să-şi conserve tradiţiile, natura şi mediul – însă nealterate în multe zone şi sentimentul pe care fiecare din noi îl ştim ca ‘acasă, la ţară, la bunici’”, le-a transmis prefectul Dari Toma studenţilor prezenţi la întâlnire.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *