Hoți de lemne prinși de Jandarmeria Sălaj și amendați. Lemnul a fost confiscat

La sfârșitul săptămânii trecute, pentru prevenirea și combaterea delictelor silvice, jandarmii sălăjeni au desfășurat mai multe controale pe raza județului Sălaj.

Sâmbătă, 18 decembrie 2021, în jurul orei 15.00, o persoană a fost depistată pe raza localității Cizer în timp ce transporta material lemnos, cu ajutorul unei autoutilitare, fără a deține aviz de însoțire.

Persoana în cauză, un bărbat de 20 de ani din comuna Sâg, a fost sancționat contravențional, în baza Legii nr. 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, cu amendă în cuantum de 1.000 de lei, iar masa lemnoasă a fost ridicată și predată Cantonului Silvic Cizer.

În aceeași zi, în jurul orei 17.00, în fondul forestier din apropierea localității Poic, comuna Horoatu Crasnei, doi bărbați, în vârstă de 31, respectiv 46 de ani, domiciliați în comuna Ciucea, au fost depistați în timp ce încercau să sustragă, cu ajutorul unui autovehicul cu remorcă, arbori tăiați fără drept.

În cauză, jandarmii au întocmit acte de constatare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „tăiere fără drept de arbori”, conform art. 107 din Legea 46 din 2008 – Codul silvic.

Masa lemnoasă, un topor și un motofierăstrău au fost ridicate în vederea confiscării.

Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *