Incendiu de proporții în Hășmaș! Două hectare de pădure afectate
Luni seara, la ora 20.30, pompierii Gărzii Ileanda au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la vegetație uscată și litieră, în localitatea Hășmaș.
Misiunea a fost îngreunată atât de accesul dificil, cât și de manifestarea incendiului pe două focare aflate la distanță considerabilă unul de celălalt, echipajele operative fiind nevoite să parcurgă mai mulți kilometri pe jos.
În sprijin au intervenit un reprezentant al Ocolului Silvic Ileanda și un cetățean cu un utilaj agricol. Flăcările au afectat aproximativ 2 hectare de litieră de pădure și 10 hectare de vegetație uscată.
Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind folosirea focului deschis în spații deschise.