INEDIT: Unul dintre cei mai buni neurochirurgi din lume a devenit preot ortodox
Neurochirurgul Ștefan Mindea, tată la șase copii și acum preot la Constanța.
Dr. Mindea a înfiinţat prima secţie de Neurochirugie Minim Invazivă la Universitatea Stanford, fiind cel mai tânăr şef de secţie din istoria acestei universități. În prezent, Doctorul Mindea tratează și operează la Constanța, iar duminica slujește ca diacon la Biserica Nașterea Maicii Domnului din oraș.
Timp de cinci ani consecutivi a fost premiat în Top 5 cel mai bun neurochirurg al Universității Stanford. După 35 de ani petrecuți în SUA, unde a devenit unul dintre cei mai renumiți neurochirurgi, specializat în neurochirurgie minim invazivă și chirurgie oncologică spinală, Dr. Ștefan Mindea a decis să se întoarcă în țară, împreună cu soția și cei șase copii ai săi, la Constanța.
„Credinţa în Hristos este esenţa vieţii, legătura cu Dumnezeu fiind esenţială pentru existenţa noastră ca oameni. Haideți să facem un exercițiu de imaginație și să vedem dacă viața în afara divinității ar avea vreun sens. Bineînțeles că nu!”, a declarat pentru Lumea Credinţei.
În ceea ce priveşte partea profesională din domeniul medicinei, neurochirurgul a evidenţiat că rugăciunea şi credinţa în Dumnezeu sunt foarte importante.
„În neurochirurgie lucrurile sunt ceva mai complicate decât s-ar părea și asta pentru că în cazurile grave, în cancere, în metastaze, te uiți spre Cer și aștepți ca Dumnezeu să te ajute să iei decizia cea mai înțeleaptă. De obicei, eu mă rog de când pacientul vine la consultație până în momentul în care iau decizia de a-l opera”.