Infrastructură școlară modernă pentru alte trei unități de învățământ din municipiu

Prin Programul Operațional Regional – Axa 3.1 B – eficiență energetică clădiri publice, Primăria Municipiului Zalău are în implementare proiecte de investiții la trei unități de învățământ – ✅Liceul de Artă “Ioan Sima”, ✅Liceul cu Program Sportiv “Avram Iancu” și ✅Liceul Ortodox “Sfântul Nicolae”.
Principalele tipuri de lucrări care se execută la aceste obiective sunt anveloparea clădirii și refacerea finisajelor exterioare, modernizarea instalațiilor sanitare, termice și electrice, refacerea în totalitate a șarpantei, recompartimentări interioare pentru amenajarea grupurilor sanitare accesibile persoanelor cu dizabilități, refacerea finisajelor interioare, realizarea de rampe de acces pentru persoanele cu dizabilități și refacerea trotuarelor de protecție.
La toate aceste obiective se lucrează, proiectele fiind în diferite stadii de execuție:
🟢Liceul de Artă “Ioan Sima”
Stadiul de realizare a lucrărilor este de 98 la sută, urmând ca în cursul lunii aprilie să fie demarată procedura de recepție. Toate lucrările de reabilitare termică au fost finalizate, în momentul de față constructorul executând lucrări la rețelele exterioare de alimentare cu apă și hidranți exteriori.
Lucrările sunt executate de Asocierea SC Paulo Gepa SRL și Oviluc SRL, valoarea investiției fiind de 5.799.762,88 lei.
🟢Liceul cu Program Sportiv “Avram Iancu”
Lucrările la acest obiectiv sunt executate în proporție de 55 la sută. Au fost finalizate lucrările la corpul B și C, iar la corpul A, 90 la sută din lucrăril sunt finalizate. În momentul de față se lucrează la sala de sport și la corpul A al clădirii.
Lucrările sunt executate de SC Drum Construct SRL, valoarea investiției fiind de 11.302.560,23 lei.
🟢Liceul Ortodox “Sfântul Nicolae”
La acest obiectiv lucrările sunt realizate în proporție de 25 la sută. Până în momentul de față au fost finalizate lucrările la acoperiș și sunt în stadiu avansat lucrările interioare la ultimul etaj. În prezent se lucrează la montarea instalațiilor electrice și sanitare și la montarea termosistemului pe fațadă.
Lucrările sunt executate de SC Paulo Gepa SRL, valoarea investiției fiind de 3.544.907,44 lei.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *