Inspectorii DSVSA Sălaj încep controalele în piețe și magazine pentru Sărbători Pascale în siguranță

În ședința Colegiului Prefectural al județului Sălaj de ieri, 18 aprilie, a fost aprobat planul comun de controale în comerțul cu produse specifice sărbătorilor pascale. Verificările vor fi efectuate de inspectorii DSVSA Sălaj, DSP Sălaj și Protecția Consumatorilor Sălaj.

Potrivit directorului executiv al DSVSA Sălaj, dr. Mircea Martin, prin aceste verificări se urmărește depistarea unor eventuale produse alimentare neconforme, a celor periculoase pentru sănătatea consumatorilor, dar și a mărfurilor care nu respectă legislația în vigoare privind etichetarea și alte elemente de siguranță.

Toate produsele neconforme vor fi retrase de la comercializare. Echipele de control vor urmări inclusiv dacă în magazine, carmangerii, piețe și în alte locuri autorizate pentru derularea comerțului cu alimente sunt respectate normele de igienă, cerințele de siguranță privind prezentarea și depozitarea mărfurilor, dar și normele sanitar-veterinare în vigoare în cazul produseloe de origine animală.

„Unul dintre cele mai importante sfaturipentru consumatori este să cumpere alimente numai din locuri autorizate și de la producători atestați, pentru prevenirea unor eventuale incidente cu urmări deosebit de grave pentru sănătatea umană”, transmite directorul executiv al DSVSA Sălaj, dr. Mircea Martin. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *