Ionel Ciunt prezent la întâlnirea regională N-V a liderilor de organizații și parlamentari PSD

Pe 8 aprilie, la Târgu-Lăpuș, județul Maramureș, a avut loc o întâlnire regională a Regiunii de Nord-Vest a președinților de organizații județene și parlamentari PSD, acțiune la care a  participat conducerea executivă a partidului, Marcel Ciolacu (deputat) – președinte, Paul Stănescu (senator) – secretarul general, Gabriela Firea (senator) – prim-vicepreședinte, Vasile Dâncu (deputat) – președintele Consiliului Național al PSD și vicepreședinții Gabriel Zetea (deputat), Victor Negrescu (europarlamentar) și Radu Moldovan (președinte CJ Bistrița Năsăud).

În cadrul întâlnirii la care au luat parte și președintele PSD Sălaj, Ionel Ciunt – primarul Municipiului Zalău, împreună cu deputatul Florian Neaga, s-a discutat despre strategia politică, dar și contracararea acțiunilor guvernului împotriva nevoilor oamenilor.

„Am discutat despre strategia politică pe care PSD o va avea în perioada următoare, dar și despre nevoia de contracarare cu argumente și propuneri a acțiunilor celor de la putere împotriva oamenilor. 

Acțiunile noastre vor fi concentrate pe alegerile parțiale de la Șimleu Silvaniei și reconstrucția organizațiilor locale în sensul „deschiderii” partidului pentru a primii noi membri.

La organizația PSD Zalău, organizație de care m-am ocupat și implicat personal, am reușit să aducem peste 100 de membri noi, majoritatea tineri, și pe acest model doresc să reconstruim fiecare organizație PSD din județul Sălaj”, a declarat președintele PSD Sălaj, Ionel Ciunt

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *