Judecătorul Cristi Danileţ, exclus din magistratură de CSM pentru postările de pe Tik Tok

Secţia pentru judecători a CSM l-a exclus din magistratură pe judecătorul clujean Cristi Danileţ penrtu postările de pe Tik Tok, potrivit ordinii de zi, anunță G4Media. Danileț poate face recurs la Curtea Supremă.

Secţia pentru judecători a CSM a luat decizia de excludere a lui Danileţ din magistratură cu majoritate de voturi. Unii membri CSM au pledat fie pentru respingerea acţiunii disciplinare, fie pentru o sancţiune mai blândă: diminuarea salariului cu 25% pe o perioadă de un an.

Potrivit unor surse judiciare, şeful CSM Bogdan Mateescu şi judecătoarele Lia Savonea, Margareta Ţînţ, Mariana Ghena şi Simona Marcu au votat pentru excluderea lui Danileţ din magistratură. Judecătoarele Gabriela Baltag şi Evelina Oprina au votat pentru diminuarea salariului cu 25% timp de un an, iar judecătorii Andrea Chiş şi Mihai Bălan au fost pentru respingerea acţiunii disciplinare.

Propunerea de excludere din magistratură a venit de la Inspecția Judiciară.


Decizia CSM:

„În baza art. 100 lit. e) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, aplică domnului Danileţ Cristi Vasilică – judecător în cadrul Tribunalului Cluj, sancţiunea disciplinară constând în „excluderea din magistratură” pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din acelaşi act normativ. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare la Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie”.

Articolul 99 invocat de CSM prevede:

Constituie abateri disciplinare:
a) manifestările care aduc atingere onoarei sau probității profesionale ori prestigiului justiției, săvârșite în exercitarea sau în afara exercitării atribuțiilor de serviciu;


Danileț a postat pe rețele sociale clipuri video în care executa mișcări de karate sau imagini când tundea gardul viu din curte.

Cristi Danileț este cunoscut drept unul dintre magistrații reformiști din România. Inspecția Judiciară e condusă de Lucian Netejoru, iar secția de judecători a CSM de Bogdan Mateescu, care este și șeful CSM.

Judecătorul clujean a reacționat într-o postare pe Facebook și a anunțat că va contesta decizia CSM:

„Azi s-a decis excluderea mea din magistratură de către CSM pentru doua filmulețe publicate anul trecut pe TikTok: într-unul tai gardul viu de acasă, în celălalalt curăț o piscină. Nu am făcut atunci nicio afirmație în legătură cu justiția și imaginile nu au legătură cu profesia. Este fix viața mea privată pentru care nu înțeleg să dau socoteală nimănui. Abaterea reținută este „conduita prin care se aduce atingere imaginii justiției”. Soluția s-a luat cu majoritate de voturi, căci unii membri CSM au găsit că sunt reale neregulile invocate de mine referitoare la modul în care s-a realizat cercetarea de către Inspecția Judiciară. Evident, voi formula recurs la ICCJ și sunt sigur că se va remedia această soluție. Îmi voi continua îndeplinirea atribuțiilor până se ia decizia finală.”

One thought on “Judecătorul Cristi Danileţ, exclus din magistratură de CSM pentru postările de pe Tik Tok

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *