Lege adoptată: Orice act sexual cu un minor sub 16 ani este incriminat ca viol


Camera Deputaţilor a adoptat, decizional, proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii 286/2009 privind Codul penal, precum şi a Legii 135/2010 privind Codul de procedură penală. Propunerea legislativă stabileşte că vârsta consimţământului sexual este ridicată de la 14 la 16 ani, iar infracţiunea de viol asupra unui minor va fi incriminată distinct, la fel şi cea de agresiune sexuală săvârşită asupra unui minor.

Ministrul Justiţiei Alina Gorghiu, una dintre iniţiatoarele proiectului, a afirmat că orice zi fără această lege „a constituit o portiţă de scăpare pentru agresorii sexuali”, iar „de acum, se va asigura un mediu mai sigur pentru copii, iar infractorii condamnaţi de viol nu vor mai beneficia de amânarea sau suspendarea pedepsei”.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 şi a Legii nr. 135/2010.

Potrivit expunerii de motive, scopul iniţiativei este de a ridica vârsta consimţământului sexual şi de a incrimna distinct infracţiunea de viol săvârşită asupra unui minor, precum şi cea de agresiune sexuală săvârşită asupra unui minor şi infracţiunea constând în determinarea sau înlesnirea întreţinerii de acte sexuale sau de natură sexuală între minori, cu forme agravante şi pedepse proporţionale.

„De astăzi, orice act sexual cu un minor sub 16 ani este incriminat ca viol! Am depus în iunie 2022 acest proiect, împreună cu alte colege parlamentar. Un an mai târziu, această lege devine realitate. Orice zi fără această lege a constituit o portiţă de scăpare pentru agresorii sexuali. De acum, se va asigura un mediu mai sigur pentru copii, iar infractorii condamnaţi de viol nu vor mai beneficia de amânarea sau suspendarea pedepsei. Nimeni nu va mai putea invoca vreodată, în nicio sală de judecată, că un minor sub 16 ani a consimţit la un act sexual cu un adult. Datoria noastră ca legiuitori este să ne asigurăm că legea face un lucru limpede şi anume că apără victimele şi sancţionează agresorii! Am lucrat împreună cu colegii parlamentari din PNL cu gândul la sutele de copii abuzaţi sexual astfel încât vinovaţii trebuie să suporte consecinţele legii pe măsura faptelor lor abominabile”, a precizat Alina Gorghiu, într-un comunicat de presă.

Ea a mai declarat că această măsură şi celelalte adoptate prin această lege sunt absolut necesare şi solicitate de grupuri reprezentative ale societăţii civile, de părinţi, de activişti din sfera socială, de profesioniştii din domeniul protecţiei copilului.

„Şi mulţumesc societăţii civile pentru parteneriatul constant şi tot sprijinul acordat pentru această lege. România se plasează în topul listei cu cel mai mare număr de victime ale infracţiunilor sexuale din Europa, 80% dintre aceste victime fiind femei şi copii. Parlamentul avea obligaţia să corecteze hibele legislative care oferă posibilitatea vinovaţilor să scape fără să fie pedepsiţi pe măsura faptei. Până acum, România era între cele 8 state care aveau ca vârstă a consimţământului sexual 14 ani în timp ce alte  7 state aveau 15 ani,  iar 11 state europene (plus SUA, Canada şi Israel) optaseră deja pentru vârsta de 16 ani”, a completat Gorghiu.

Camera Deputaţilor a adoptat proiectul de lege, în calitate de for decizional, şi astfel legea merge la promulgare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *