Liberalii din Consiliul Local Zalău nu mai vor să se aloce din banii contribuabililor sume imense de bani către Clubul Sportiv „Sport Club Municipal” Zalău
Chiar dacă conducerea PSD-istă a primăriei a încercat să mascheze o majorare imensă a bugetului SCM Zalău printre alte rectificări necesare de altfel, în ședința de Consiliu Local de astăzi, consilierii locali liberali s-au abținut să voteze proiectul de hotărâre privind rectificarea bugetului local al municipiului. Principala obiecție este că acest proiect prevede o alocare suplimentară de 1,9 milioane de lei (37% în plus față de bugetul inițial) pentru acoperirea costurilor clubului sportiv SCM Zalău.
Mai mult, chiar dacă s-a propus conducerii primăriei să modifice acest proiect și să se voteze separat rectificarea SCM, aceștia au refuzat în speranța că se va vota întregul proiect. De această dată nu s-a realizat, pentru că echipa de consilieri locali ai PNL Zalău a dorit să tragă un semnal de alarmă că la SCM se face risipă de bani publici.
Unul dintre principalele motive ale acestei decizii îl reprezintă performanțele slabe ale clubului, în special ale echipei de fotbal, în raport cu sumele imense de bani pe care SCM Zalău le încasează anual din bugetul local.
Doar anul acesta, clubul a pornit cu un buget inițial de 5,2 milioane de lei, cel mai mare dintre toate echipele de fotbal din Liga a III-a.
Echipa liberală susține că alte echipe locale de fotbal au ajuns să performeze cu fonduri mult mai mici, chiar la jumătate, reușind astfel să promoveze în Liga a doua, în timp ce echipa clubului SCM Zalău se luptă să urce în clasament în Liga a III-a.
Mai mult, în dezbaterile din ședință, consilierii au menționat că aceste sume de bani pe care le consumă clubul ar putea fi direcționate spre alte investiții care aduc un plus direct zălăuanilor, de altfel aceștia fiind cei care întrețin un club sportiv neperformant pe milioane de lei.
De asemenea, liberalii au cerut încă o dată un raport detaliat de unde să reiasă cheltuielile pe capitole ale SCM Zalău. Acest raport este solicitat încă de acum un an. Dacă totul era în regulă, de ce nu s-a pus la dispoziție până acum?
Un alt proiect cu care consilierii PNL Zalău nu au fost de acord este cel care prevede transmiterea către SCM a unui autoturism al primăriei, respectiv o Skoda Octavia din anul 2007. Având în vedere vechimea autoturismului, consilierii consideră că și acesta va genera alte costuri suplimentare pentru reparații și întreținere, îngreunând și mai mult bugetul enorm de care beneficiază clubul prin banii primăriei, respectiv din contribuțiile zălăuanilor.
Comunicat de presă al PNL Zalău