Liderul PNL, Florin Cîțu, în contextul creşterii preţurilor: „Puterea de cumpărare trebuie crescută pentru toţi românii”.
Preşedintele PNL, Florin Cîţu, a declarat marţi că singura variantă pentru creşterea salariilor românilor este reducerea contribuţiilor cu cinci puncte procentuale. El a vorbit și despre scăderea deficitului bugetar, ca o condiție pentru împrumuturi cu dobânzi mai mici.
„Eu am propus o creştere a salariilor tuturor românilor – reducerea contribuţiilor cu cinci puncte procentuale. Asta înseamnă venituri nete mai mari pentru toţi românii. Va fi complicat pentru PNL să susţină orice altă măsură care va creşte veniturile doar unei categorii de români, dintr-un sector bugetar anume sau ale altei categorii. Pe noi ne interesează bunăstarea tuturor românilor şi astăzi există o singură măsură care poate să crească salariile tuturor românilor. Asta este reducerea contribuţiilor cu cinci puncte procentuale”, a declarat Florin Cîţu în cadrul unei conferinţe de presă, potrivit Agerpres.
Liderul liberalilor a mai precizat că, în contextul creşterii preţurilor, „puterea de cumpărare trebuie crescută pentru toţi românii”.
„Încă nu am avut succes în a-i convinge pe colegii mei de compromis, de această coaliţie, că este cea mai bună măsură, dar nu voi înceta să vin cu argumente. Mai ales astăzi, când vedem cum cresc preţurile, puterea de cumpărare trebuie crescută şi trebuie crescută pentru toţi românii. Şi este singura variantă: reducerea contribuţiilor. Altă variantă nu există”, a susţinut Cîţu.
„Când nu eşti credibil, vei plăti mai mult”
Florin Cîţu a afirmat, de asemenea, că Guvernul trebuie să vină cu măsuri credibile şi să scadă deficitul pentru a se împrumuta la dobânzi mai mici.
„Astăzi ne împrumutăm la dobânzi foarte mari. Soluţia este ceea ce am făcut anul trecut, an COVID – să reduci deficitul bugetar. Anul trecut deficitul bugetar a scăzut de la 10% la 6%. Anul acesta efortul este prea mic, spun eu. Şi asta se vede în dobânzi. Când nu eşti credibil, vei plăti mai mult. Dacă vrei să plăteşti mai puţin, trebuie să vii cu măsuri credibile. Şi o măsură importantă este aceea de a reduce deficitul. Dacă astăzi vrem ca guvernul să se împrumute mai ieftin, trebuie să vină cu mesaj clar că deficitul la finalul anului va fi mai mic decât a estimat acum. Dacă vine cu un program şi arată că deficitul va fi sub 5,84%, veţi vedea cum vor scădea dobânzile. Asta am făcut noi anul trecut. Am venit cu deficit mai mic decât cel estimat”, a mai spus Florin Cîţu.
Fostul premier a susţinut că în perioada în care a fost la guvernare România s-a împrumutat şi cu dobânzi negative.
„Eu m-am împrumutat la dobândă negativă şi a fost o perioadă istorică pentru România, ne-am împrumutat chiar înaintea Angliei. Ceea ce înseamnă că noi dădeam mai puţini bani înapoi decât am împrumutat. Iar dobânzile la care ne-am împrumutat noi erau cele mai mici din ultimii zece ani, parcă, ne-am împrumutat şi la 2%”, a precizat Cîţu.