Lucrările la rețelele de apă potabilă și de canalizare dau bătăi de cap Primăriei Șimleu Silvaniei
Primăria Șimleu Silvaniei a postat o informare privind evoluția lucrărilor la rețelele de apă potabilă și de canalizare în oraș, dorind totodată să arate că este preocupată ca lucrările să decurgă ordonat, iar disconfortul să fie cât mai mult diminuat.
„Dorim să avem un oraș frumos și practic, iar de aceea, trebuie să ne asigurăm constant că proiectele de dezvoltare care sunt derulate în Șimleu Silvaniei, se vor concretiza prin lucrări de calitate și de asemenea, prin respectarea termenelor limită”, transmite primarul Mihai Lazăr.
În acest scop, au fost convocați astăzi într-o ședință de lucru reprezentanții Companiei Construcții Erbașu, cea care implementează proiectul de reabilitare și extindere a rețelelor de apă potabilă și canalizare menajeră în orașul nostru. În urma discuțiilor purtate, s-a convenit asupra graficului de lucrări care vizează perioada imediat următoare.
Astfel, începând de luni, 10.01.2022, vor continua lucrările într-un mod susținut, pe șantierele de pe următoarele străzi: Prundului, Pescărușului, Crișan, Mărului, Pandurilor, Arinului, Partizanilor, Independenței, Pustă (toate șantierele), Simion Bărnuțiu si Mihail Sadoveanu.
Termenul de finalizare a lucrărilor pe străzile menționate mai sus, a fost stabilit pentru data de 15 februarie a acestui an (termenul poate suferi modificări în funcție de condițiile meteo).
Mai mult, începând de miercuri, 12.01.2022, vor fi deschise noi șantiere pe următoarele străzi: 1 Decembrie 1918, Mihail Kogălniceanu, Mioriței și Gheorghe Lazăr.
Lucrările vor fi executate în etape, astfel că accesul autovehiculelor pe aceste străzi va fi restricționat total sau partial, în funcție de dinamica lucrarilor.
„Conștientizăm faptul că aceste lucrari pot crea disconfort cetățenilor, motiv pentru care, punem la dispoziția dumneavoastră un număr de telefon permanent, al Poliției Locale, în vederea semnalării unor eventuale nereguli sau alte sesizari legate de aceste lucrări: 0783 035 746„, a conchis primarul Mihai Lazăr.