Ministrul Dezvoltării a dat Sălajului două microbuze dedicate transportului de elevi

Ministrul Adrian Veștea a anunțat predarea cheilor pentru 110 microbuze dedicate transportului către școală pentru elevii din mediul rural. Sălajul a primit două microbuze, dintre care unul a ajuns în comuna Bâlan, condusă de primarul liberal Daniel Pop.

Microbuzele, echipate cu 16+1 locuri pe scaune, vor servi comunitățile în care școlile sunt așezate la distanțe considerabile de casele elevilor.

Valoarea totală a acestui proiect se ridică la 26.806.618,30 de lei.

”Accesul la educație înseamnă, printre altele, și asigurarea unui transport sigur pentru toți elevii, indiferent de locul de unde provin.

Microbuzele pe care le-am predat astăzi autorităților locale sunt o măsură concretă de sprijin pentru elevii din zonele în care mijloacele de transport în comun sunt deficitare.

Prin această măsură, ne dorim să prevenim abandonul școlar și să asigurăm egalitatea de șanse.

Această investiție este o dovadă a angajamentului nostru pentru o educație de calitate, accesibilă tuturor copiilor din România.”, a precizat liberalul Adrian Veștea.

2 thoughts on “Ministrul Dezvoltării a dat Sălajului două microbuze dedicate transportului de elevi

  1. Prezentați știrea de parcă ministrul a dat microbuzele din grădina lu’ tat-su, nu din bani publici. Și apoi un microbuz a ajuns în Bălan ca să se fălească Dinu la vecini, cât este de potent politic.

  2. Nu mă ‘ziariștilor’ din banii noștri au cumpărat microbuze pentru elevi.NU ministrul a cumpărat deși bani personalii cred că ar fi avut.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *