Ministrul Dezvoltării Cseke Attila vine la Pericei, la invitația primarului Boncidai Csaba
Vineri, 11 septembrie, este o zi importantă pentru comunitatea din Pericei. Primarul Boncidai Csaba organizează un eveniment dedicat inaugurării a două obiective de investiții finalizate și realizate din fonduri europene.
Este vorba de inaugurarea pistei de biciclete din comuna Pericei, precum și inaugurarea Centrului de zi pentru copii aflați în situații de risc de separare de părinţi.
Invitat special al primarului Boncidai Csaba este nimeni altul decât ministrul Dezvoltării, Cseke Atiila, un prieten și apropiat la Comunei Pericei.
În comuna Pericei au fost amenajați 3.300 de metri de piste pentru biciclete prin intermediul unei investiții finanțate prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Valoarea investiției a fost de 1,55 milioane lei.
Centrul de zi pentru copii expuși riscului de a fi separați de familie din Comuna Pericei, a fost finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Componenta C13 – Reforme Sociale, cu o valoare totală de aproximativ 2 milioane de lei.
„Cele două obiective reprezintă investiții importante pentru comunitatea locală, contribuind atât la promovarea unui stil de viață sănătos și a mobilității durabile, cât și la sprijinirea copiilor și familiilor aflate în situații de vulnerabilitate”, a transmis primarul Boncidai Csaba.



























