Ministrul Educației a emis un ordin privind organizarea examenelor naționale

Având în vedere recentele evoluții epidemiologice, pentru a asigura pregătirea nediscriminatorie în vederea susținerii examenelor naționale (determinante pentru viitorul tinerilor), Ministerul Educației completează Ordinul 3449/2021 privind organizarea simulării evaluării naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a și a simulării probelor scrise ale examenului național de bacalaureat, în anul școlar 2020-2021.

Astfel, elevii înmatriculați în unitățile de învățământ din localitățile în care incidența cumulată în ultimele 14 zile a depășit nivelul de 6/1.000 de locuitori vor putea susține simulări ale examenelor naționale, cu prezență fizică, după încetarea măsurilor de carantinare, conform unui calendar aprobat de inspectoratele școlare, dar nu mai târziu de 15 mai 2021. În această situație, subiectele vor fi elaborate la nivelul inspectoratelor școlare.

De asemenea, pentru asigurarea protecției sanitare, unitățile de învățământ vor putea decide, în funcție de infrastructură, ca, în zilele în care se organizează simulări ale examenelor naționale, activitatea celorlalte clase să se desfășoare online, indiferent de scenariul de organizare și desfășurare a cursurilor valabil în zilele respective.

Ordinul de Ministru se va publica în cursul zilei de azi în Monitorul Oficial.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *