Ministrul Lucian Bode a semnat în Cartea de Condoleanţe deschisă în memoria fostului premier japonez Abe Shinzo

Ministrul de Interne, Lucian Bode, a semnat, marţi, la reşedinţa ambasadorului Japoniei în România, Hiroshi Ueda, în Cartea de Condoleanţe deschisă în memoria fostului premier japonez Abe Shinzo. ”Întreaga lume a pierdut o mare personalitate politică, un susţinător al democraţiei şi păcii”, a transmis ministrul.

”Am semnat astăzi (nr- 12 iulie), la reşedinţa ambasadorului Japoniei în România, Hiroshi Ueda, în Cartea de Condoleanţe deschisă în memoria Excelenţei Sale, domnul Abe Shinzo, fost Prim-Ministru nipon, asasinat vineri in oraşul Nara din vestul Japoniei. Japonia, alături de întreaga lume, a pierdut o mare personalitate politică, un susţinător al democraţiei şi păcii”, a scris, marţi seară, pe Facebook, ministrul de Interne.

Lucian Bode a afirmat că, în aceste momente tragice, gândurile sale de compasiune se îndreaptă către poporul japonez.

”Vom continua sa preţuim rolul activ pe care l-a avut acest remarcabil lider politic atât pe plan internaţional, cât şi în ansamblul relaţiilor de prietenie, cooperare şi parteneriat dintre România şi Japonia. Sincere condoleanţe familiei şi poporului nipon”, a mai transmis ministrul.

Funeraliile fostului premier Shinzo Abe au avut loc, marţi, la Tokyo.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *