Ministrul Lucian Bode la 2 ani de la înființarea Punctului de Operare Aeromedical Jibou

În urmă cu doi ani s-au pus bazele Punctului de Operare Aeromedical de la Jibou, care s-a remarcat la nivel naţional prin activitatea intensă desfășurată în cadrul numeroaselor misiuni umanitare și de salvare. Cu peste 1.000 de misiuni aeromedicale și aproape 900 de oameni salvați, echipajele de zbor de la Punctul de Operare Aeromedical au fost aproape de oameni aflați în situații dificile, unele chiar limită, salvându-le viața.
„Performanța echipei de la Jibou este confirmată prin rezultatele deosebite, astfel, în anul 2020, deși aflat la început de activitate acest punct de operare s-a situat pe locul 3 în clasamentul misiunilor efectuate dintre cele 8 Puncte de Operare Aeromedicale din țară.
Toate aceste rezultate deosebite sunt rodul unei munci de echipă, desfășurată de adevărați profesioniști care au oferit de fiecare dată un răspuns prompt și eficient în situații de urgență medicală.
Îi felicit pentru dăruire si profesionalism pe toți cei care servesc cu devotament această cauză a serviciilor medicale de urgență în Punctul de Operare de la Jibou și le doresc multă putere de muncă pentru atingerea scopului nostru comun, acela de a salva semenii aflați în momente dificile. La mulți ani și Cer senin în toate misiunile voastre!”, transmite ministrul Afacerilor Intene și ministru interimar al Justiției, Lucian Bode.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *