Motociclist din Vârșolț fără permis implicat în accident

M

Sâmbătă, 28 mai, pe Drumul Comunal 5A, în localitatea Badon a avut loc un accident de circulație, soldat cu rănirea unei persoane.

Evenimentul a avut loc la ora 17:44, când un tânăr de 16 ani, din comuna Vârșolț, fără a poseda permis de conducere,  a condus o motocicletă neînmatriculată pe Drumul Comunal 5A, prin localitatea Badon și a intrat în coliziune față-spate cu o autoutilitară ce circula în aceeași direcție de mers.

La volanul autoutilitarei se afla un bărbat de 37 de ani, din comuna Hereclean, care nu se afla sub influența băuturilor alcoolice, însă testarea tânărului care a condus motocicleta a indicat 0,14 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În urma evenimentului, a rezultat rănirea ușoară a unui tânăr de 15 ani, pasager pe motocicletă. Acesta a fost transportat la o unitate medicală pentru investigații.

Polițiștii continuă cercetările pentru săvârşirea infracţiunilor de vătamare corporală din culpă, conducerea unui vehicul neînmatriculat și fără permis de conducere.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *