OFICIAL! 16 mai 2021 e data când se organizează alegeri pentru Primăria Orașului Șimleu Silvaniei

Autoritatea Electorală Permanentă a emis o informare către Ministrul de Interne Lucian Bode, prin care îi aduce la cunoștință că în 23 de UAT-uri printre care și în Orașul Șimleu Silvaniei vor fi organizate alegeri parțiale pentru alegerea primarului.

Informarea a fost trimisă la Ministerul de Interne la data de 24 februarie și spune AEP că nu au fost organizate aceste alegeri mai repede din cauza prelungirii calendarului alegerilor locale generale până în data de 27 ianuarie 2021, dar și pentru faptul că nu a fost adoptată legea bugetului de stat pentru anul 2021.

„Față de cele de mai sus vă informăm că data alegerilor locale parțiale ce va fi propusă Guvernului este data de 16 mai 2021, calendarul electoral urmând să înceapă în data de 11 aprilie 2021”, se arată în documentul oficial emis de Autoritatea Electorală Permanentă. 

Alegerile parțiale în orașul Șimleu Silvaniei sunt organizate după ce Curtea de Apel Cluj l-a condamnat definitiv pe primarul liberal Septimiu Țurcaș la 3 ani de închisoare cu suspendare pentru fapte de corupție.

Viceprimarul Ioan-Radu Lazăr a preluat atribuțiile de primar și se află la conducerea Primăriei Orașului Șimleu Silvaniei, cel puțin până după finalizarea alegerilor. Dacă viceprimarul Ioan Lazăr decide să candideze pentru funcția de primar va fi obligat să demisioneze.

Cel mai bine clasat contracandidat al fostului primar Septimiu Țurcaș, social-democratul Cristian Opriș și-ar dori o nouă candidatură dacă și partidul acceptă. Cristian Opriș s-a clasat pe locul doi la alegerile locale din septembrie, este un antreprenor de succes, iar de profesie este economist licențiat în Științe economice.

PLUS Șimleu are un posibil candidat în persoana lui Oprea Mihai – fost membru PNL Șimleu și fost consilier local, care și-a dat demisia la cererea fostului primar Septimiu Țurcaș, susțin surse politice.

USR Șimleu cel mai probabil va merge din nou cu Bob Virgil de profesie jurist, actual consilier local în Șimleu.

One thought on “OFICIAL! 16 mai 2021 e data când se organizează alegeri pentru Primăria Orașului Șimleu Silvaniei

  1. UDMR cu cine merge ? Pana acum l-a sprijinit pe Turcas care i-a indeplinit toate doleantele. Numai cei din Simleu se fac ca nu cunosc realitatea.

Dă-i un răspuns lui Vlad Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *