Parlamentarii Alianței USR-PLUS Sălaj, Cosmin Viașu și Alin Prunean, sunt de acord cu vaccinul antiCOVID și recomandă vaccinarea

După cum am prezentat zilele trecute, trei parlamentari de Sălaj din cei cinci câți are județul noastru s-au vaccinat deja împotriva COVID-19 și toți recomandă cetățenilor să facă acest vaccin pentru a pune stop efectelor negative ale pandemiei.

Deputatul PSD, Florian Neaga,medic ortoped a fost primul parlamentar care s-a vaccinat, fiind urmat de senatorul UDMR, Kovacs Irina. În cursul zilei de ieri, 20 ianuarie, s-a vaccinat și ministrul MAI – Lucian Bode, alături de întregul Guvern al României.

Și deputatul sălăjean Liviu Balint a declarat că este de acord cu vaccinul și că s-a programat la vaccinare.


Contactat de reporterii Monitorul de Sălaj, senatorul USR, Cosmin Viașu, a transmis că, colegii de la Senat l-au programat deja pentru vaccinare, urmând ca zilele următoare să primească vaccinul.

„Sunt de acord cu acest vaccin, iarcolegii de la Senat m-au programat pentru vaccinare. Vaccinarea împotriva COVID-19 este importantă pentru sănătatea noastră a fiecăruia. Recomand tuturor să facă acest vaccin”, a declarat senatorul Cosmin Viașu. 

De partea cealaltă, deputatul PLUS, Alin Prunean, susține că este pro vaccinare, iar această pandemie a dat peste cap lumea întreagă. Deputatul Prunean cere românilor să conștientizeze că prin vaccinare, de-a lungul timpului au fost salvate milioane de vieți.

„Pandemia de COVID-19, provocată de noul coronavirus, care a dat peste cap mersul lumii în ultimul an, ne-a forțat cumva să fim mai conștienți vis-a-vis de pericolul pe care îl reprezintă bolile infecțioase și epidemiile și să înțelegem, majoritatea dintre noi, importanța imunizării și a vaccinurilor care, de-a lungul timpului, au salvat milioane de vieți. Variola a fost eradicată, prin vaccinare, încă din 1978, după ce omora anual peste 5 milioane de oameni. La fel și poliomielita, în 2002. Și exemple mai sunt în acest sens. Nu sunt medic și nici specialist în epidemii așa că am pus în balanță, serios, toate informațiile la care am avut acces, am asculat argumente și voci pro sau contra, apoi am hotărât să am încredere în recomandările majorității specialiștilor și să mă vaccinez. Pentru binele meu, pentru protecția celor din jur și cu speranța că vom reveni cât mai curând la o viață normală, atât social cât și economic sau cultural”, a transmis deputatul Alin Prunean. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *