Pelerinaje în Israel, la care urmau să participe sălăjeni, au fost anulate de război

Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, prin Centrul de pelerinaje „Renașterea”, alături de Mănăstirea Voivodeni – Sălaj, avea programt să organizeze în perioada 11 – 18 Noiembrie 2023 Pelerinaj în Israel.
Costul pelerinajului era de 430 de euro + 550 de dolari/persoană.
Însă din cauza războiului din Israel, părintele Protos. Acachie Irimiea, organizatorul acestui pelerinaj a anunțat recent pe pagina oficială de Facebook a Mănăstirii Voivodeni că deplasarea în Țara Sfântă a fost anulată.

Din cauza problemelor apărute în statul Israel, pelerinajele organizate de mănăstirea Strâmba și mănăstirea Voivodeni , s-au anulat! Să ne rugăm pentru pacea lumii! – transmite părintele Acachie.

Războiul din Israel – informații pe scurt (11 octombrie)

• Cel puțin 1.200 de israelieni au fost uciși de Hamas, iar alți 2.700 au fost răniți în incursiunea Hamas care a început sâmbătă dimineață.
• Israelul a declarat război grupării Hamas, considerată teroristă de SUA și UE, și a vizat sute de ținte în atacurile aeriene din cele cinci zile. Bilanțul autorităților palestiniene indică peste 1.000 morți și 5.100 răniți în Gaza.
• Bombardamentele Israelului au continuat și au distrus cartiere întregi, chiar dacă militanții Hamas au luat aproximativ 150 de ostatici în Gaza.
• Statele Unite au condamnat atacurile Hamas și au început să trimită sprijin militar pentru Israel.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *