PNL organizează alegeri interne pentru postul de secretar general pe 27 mai, la Poiana Brașov
Biroul Politic Național al Partidului Național Liberal a decis miercuri convocarea Consiliului Național al PNL pentru data de 27 mai, la Poiana Brașov, cu participarea a 1000 de delegați, potrivit unui comunicat.
Cu ocazia Consiliului Național al PNL vor avea loc alegeri pentru funcțiile de secretar general al PNL, prim-vicepreședinte în domeniul strategiilor politice și vicepreședinte în domeniul apărării și siguranței naționale. Candidaturile pentru aceste funcții se pot depune până pe data de 20 mai.
Principalul favorit pentru funcția de secretar general, rămasă vacantă după demisia lui Dan Vîlceanu, este actualul ocupant interimar al postului, Lucian Bode.
Tot la Poiana Brașov va avea loc pe 26 mai ședința Ligii Aleșilor Locali, cu participarea celor 1200 de primari liberali. Gheorghe Flutur este favoritul pentru ocuparea funcției.