Poliția a aplicat 20 de sancțiuni conducătorilor de motocultoare

 

În perioada 16-18 septembrie a.c., polițiștii sălăjeni, cu atribuții pe linie rutieră, au desfășurat activități privind impunerea respectării normelor rutiere de cătreconducătorii de motocultoare.

Având în vedere faptul că, din ce în ce mai multe persoane utilizează motocultoarele pentru a se deplasa pe drumurile publice, existând situații în care au fost implicate în evenimente rutiere, polițiștii au efectuat, săptămâa trecută, o camlpanie de informare și impunere a respectării legii, de către această categorie de participanți la trafic.

Pe lângă activitățile preventive, polițiștii au sancționat 20 de astfel de paticipanți la trafic.

Reamintim persoanelor interesate faptul că, această categorie de vehicule nu trebuie condusă pe drumurile publice, conform art.101 alin.1 pct.20 din OUG 195/2002 Republicată.

Persoanele care nu înțeleg să respecte prevederile legale riscă să fie sancționate contravențional, cu amendă de la 870 de lei la 1.160 de lei.

Polițiștii vor continua să acorde o atenție sporită acestei categorii de participanți la trafic.

Pentru siguranța dumneavoastră, respectați prevederile legale!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *