Poliția a prins la Zalău trei tineri cu droguri în mașină

Vineri seara, 23 septembrie, polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Zalău au depistat trei tineri având asupra lor fragmente vegetale susceptibile de a avea efecte psihoactive.

Astfel, vineri, la ora 21:50, polițiștii au depistat, pe strada Fabricii, un autoturism în care se aflau două persoane cu un comportament suspect.

În autoturismul, parcat pe partea carosabilă, se aflau doi tineri, ambii de 26 de ani, din Zalău.

Polițiștii le-au efectuat controlul corporal. Asupra tânărului ce era la volan au fost descoperite două plicuri din plastic transparent ce conțineau fragmente vegetale de culoare verde-olive, iar asupra pasagerului dreapta s-a găsit un pachet de țigarete și un plic conținând același tip de susbstanță vegetală de culoare verde-olive.

De asemenea, în habitaclul autoturismului în care se aflau cei doi tineri, au fost descoperite alte două plicuri cu substanțe verde-olive, despre care pasagerul dreapta a declarat că îi aparțin.

Plicurile cu substanțe vegetale au fost ridicate și înaintate, împreună cu documentele de constatare, Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Sălaj, în vederea continuării cercetărilor.

Tot vineri seara, la ora 23:00, polițiștii de ordine publică au depistat, în aceeași zonă, respectiv, strada Fabricii din municipiul Zalău, un autoturism parcat, în care se afla un tânăr, de 22 de ani, din Zalău.

Polițiștii au efectuat controlul corporal și al autovehiculului, ocazie care, tânărul a predat de bunăvoie, de pe bancheta spate, o pungă în care se afla un recipient din sticlă ce conține fragmente vegetale de culoare verde-olive, un grinder și 3 țigarete, despre care a declarat că îi aparțin.

Recipientul cu substanțe vegetale au fost ridicat și înaintat, împreună cu documentele de constatare, Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Sălaj, în vederea continuării cercetărilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *