Poliția desfășoară activităţi ample pentru prevenirea răspândirii noului virus

Peste 1100 de persoane au fost verificate de structurile Ministerului Afacerilor Interne cu privire la respectarea măsurilor pe perioada stării de alertă. Trei persoane au fost  identificate că nu respectă măsurile de izolare/carantină.

În ultimele 48 de ore, în urma activităţilor desfăşurate pe raza întregului județ, structurile cu atribuţii în domeniu au legitimat 1180 persoane, fiind verificate 261 mijloace de transport persoane și 144 societăți comerciale.

Pentru abaterile constatate, polițiștii au aplicat 131 sancţiuni contravenţionale, dintre care 129 pentru nepurtarea măștii de protecție şi două pentru nerespectarea măsurilor privind izolarea/carantina.

Pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală au aplicat și polițiștii locali 16 sancțiuni contravenționale. O altă sancţiune a fost aplicată pentru nerespectarea măsurilor privind izolarea/carantina.

Pe lângă acțiunile desfășurate pentru prevenirea răspândirii noului virus, polițiștii au mai desfășurat 16 acțiuni punctuale, iar pentru abaterile constatate au fost aplicate 102 sancțiuni contravenționale.

Alte 10 sancţiuni au fost aplicate de jandarmii sălăjeni, pentru nepurtarea măștii de protecție.

Valoarea totală a sancţiunilor aplicate este de 107400 lei.

În activităţi au fost angrenaţi 73 de poliţişti, 40 jandarmi şi 29 poliţişti locali.

Vă reamintim de TELVERDE – 0800800165, numărul de telefon la care puteţi sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID-19.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *