Polițiștii din Zalău la datorie pentru siguranța cetățenilor

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Zalău, la datorie, pentru impunerea fermă a legii și menținerea unui climat de ordine și siguranță publică.

Joi, 28 martie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Zalău au desfășurat o acțiune în municipiul Zalău și localitățile arondate, pentru prevenirea și combaterea evenimentelor care afectează climatul de ordine și siguranță publică, pentru combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, depistarea conducătorilor auto care încalcă normele de circulație rutieră, prevenirea și descurajarea faptelor de natură contravențională sau penală, precum și pentru creșterea vizibilității elementului polițienesc în mediul stradal.

În cadrul activităților desfășurate, polițiștii au legitimat 192 de persoane, au efectuat controale la nouă societăți comerciale, au verificat 91 de autovehicule, au efectuat 23 de testări pentru depistarea consumului de alcool sau substanțe psihoactive și au identificat doi autori în dosare penale rămase inițial cu autori necunoscuți.

Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 88 de sancțiuni contravenționale, cu amenzi în valoare de 22.545 de lei, au fost reținute 3 permise de conducere și un certificat de înmatriculare.

Din totalul sancțiunilor, 61 au fost aplicate pentru nerespectarea regimului circulației rutiere, 20 conform prevederilor Legii nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, alte 5 au fost aplicate conform O.U.G. nr. 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români și alte 5 sancțiuni au fost aplicate pentru încălcarea prevederilor altor acte normative.

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Zalău, precum și cei din cadrul altor structuri, vor desfășura în continuare astfel de acțiuni, pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică, prevenirea și combaterea infracțiunilor, fluidizarea traficului rutier, prevenirea cauzelor generatoare de accidente rutiere, precum și pentru impunerea fermă a legii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *