Pompierii sălăjeni au strâns peste o tonă de deșeuri în cadrul campaniei „Curățăm România”

Joi 14 aprilie, și miercuri 20 aprilie 2022, pompierii sălăjeni s-au alăturat la acțiunea de curățare ce s-a desfășurat în cadrul campaniei de ecologizare „CurățămRomânia”, inițiată de Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor. Pompierii de la Secțiile Șimleu Silvaniei și Jibou, Gărzile Hida și Ileanda, de la Punctul de Lucru Sânmihaiu Almașului au participat la această activitate importantă pe raza localităților unde aceștia își au subunitatea, alături de personalul primăriilor uat-urilor implicate.

Cei peste 40 de participanți au strâns circa 1250 kg de deșeuri, pungi, ambalaje de plastic, sticle, gunoi menajer, și materiale de construcții. Aceste acțiuni de curățare a gunoaielor vor continua în perioada următoare, după Sărbătorile Pascale. Scopul lor este acela de a forma un comportament responsabil al populației în ceea ce privește protecția mediului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *