Povestea unei tragedii cu final fericit: Cum a salvat Florian Neaga piciorul unui tânăr de 22 de ani

Performanța în medicină, câștig pentru sistemul legislativ românesc. Reușita medicală a lui Florian Neaga remarcată de o publicație de specialitate. La sfârșitul săptămânii trecute, una din reușitele medicului sălăjean Florian Neaga a fost remarcată pe site-ul de specialitate Ronda Medical ca o intervenție chirurgicală de excepție.
„Este cazul unui pacient de doar 22 de ani, care a suferit un accident de muncă în urma căruia gamba, partea dintre genunchi și gleznă, i-a fost strivită complet. Osul era spart în fragmente mici, iar asta a afectat și mușchii și tegumentele. Reconstrucția piciorului era la limita imposibilului. Medicul Florian Neaga a luat decizia de a fi tratat cu imobilizare prin fixator extern, multe grefe musculocutanate și, ulterior, reunirea și imobilizarea fragmentelor osului cu tijă centromodulară blocată”.
Operația a implicat pricepere, creativitate, muncă și tehnică medicală avansată. O soluţie chirurgicală de înaltă generaţie. Fără speranță la momentul accidentului, tânărul și-a recuperat piciorul și poate merge.
„Cu o experiență apreciată de pacienți, medicul Florian Neaga a tratat multiple traumatisme prin accidente de circulație, de muncă și sportive. S-a specializat în Ortopedie și, după rezidențiatul la clinica de Ortopedie din Cluj-Napoca, a ales să revină în Zalău, unde profesează la Spitalul Județean de Urgență”, scrie RondaMmedical.

Florian Neaga este chirurg ortoped de renume la nivel național, cu o vastă experiență profesională și este medic în cadrul Spitalului Județean de Urgență Zalău. Reputatul doctor Neaga a ales să candideze la alegerile parlamentare din 6 decembrie și deschide lista PSD Sălaj pentru Camera Deputaților. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *